Înainte de startul campaniei de calificare pentru turneul final al Campionatului Mondial din 2014, nţionala de fotbal a României şi-a prezentat noul sponsor oficial, producătorul de bere Timişoreana, cu care s-a semnat un contract pe 3 ani. Noile tricouri ale naţionalei, inscripţionate cu numele sponsorului, au fost prezentate oficial de şeful FRF, Mircea Sandu, mijlocaşul Cristi Tănase, dar şi foste glorii tricolore precum Ilie Balaci sau Miodrag Belodedici. Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a spus că este dificil să atragi un sponsor alături de echipa naţională în absenţa performanţei şi că încearcă să refacă imaginea fotbalului românesc. “Din păcate, rezultatele din ultimul timp ale naţionalei, comportamentul oamenilor de fotbal în media şi chiar al suporterilor până cu câteva luni în urmă a determinat ca numărul partenerilor şi cifrelor cu care noi lucram până acum să se diminueze îngrijorător. Marile federaţii au bugete de peste 120 de milioane de euro pe an, iar cel al FRF este undeva între 12 şi 14 milioane” a spus Sandu. Noul sponsor nu a impus o clauză privind culoarea echipamentului primei reprezentative, dar a dorit ca înaintea partidelor de pe teren propriu să fie difuzată pe stadion melodia Ciuleandra, interpretată de Maria Tănase.