Gâlcă e sincer: “Am jucat foarte prost, sunt dezamăgit”

0
548

Antrenorul Universităţii Craiova, Costel Gâlcă, a fost realist după remiza cu Petrolul, scor 0-0, în care jucătorii săi nu au tras niciun şut pe poartă şi nu şi-au creat nicio ocazie de gol, spunând că echipa a jucat foarte prost şi l-a dezamăgit. Gâlcă aşteaptă alte transferuri şi spune că este foarte mult de lucru cu jucătorii de care dispune acum, din toate punctele de vedere, subliniind că nu acesta este “drumul spre a te lupta la titlu”.

”Câțiva dintre jucători nu au putut, au ieșit accidentați. A fost încărcătura. Ivan s-a întins după o minge și a simțit ceva. Am jucat prost. Am demonstrat că nu putem juca la 3-4 zile, cum îmi doream eu. Cred că ne trebuiau două echipe. Am fost neputincioși, s-a văzut și în teren. În a doua repriză am pus presiune, dar nu am putut marca. Niciodată nu introduc un jucător din primul minut până nu îl întreb. Eu îmi asum decizia de a începe cu un prim 11, dar și ei trebuie să-și asume că sunt 100%. Sperăm să vină cât mai repede alţi jucători. Și cu jucătorii pe care îi avem, eu zic că ne trebuie mult timp să ne perfecționăm. Și din punct de vedere fizic mai avem mult de lucru. Sunt dezamăgit și cred că acesta nu este drumul pentru a te lupta la titlu. Trebuie să schimbăm tot, mentalitatea, atitudinea. Mitriţă este un jucător care dă un plus echipei și care ne ajută mult. Toți suntem alături de Nicușor Bancu, de familia lui. Păcat că astăzi nu i-am putut aduce o victorie, să-i mai alinăm din durere”, a spus Costel Gâlcă.