Reghe şi Mitriţă, reacţii după victoria cu Hermannstadt

0
345

Universitatea Craiova a câştigat cu 1-0 meciul cu Hermannstadt, gol marcat de Ivan dintr-un penalty obţinut de Mitriţă. La final, Laurenţiu Reghecampf a recunoscut că pe final oaspeţii puteau egala, la singura lor ocazie de gol, după ce Ştiinţa ratase desprinderea prin Işfan, Danciu, Mitriţă sau Ivan. Reghe le-a atras atenţia jucătorilor şi spune că îşi doreşte un lot mai solid, mai echilibrat.

“Cred că am început bine, am marcat, am avut ocazii foarte mari să ne desprindem. Am întâlnit o echipă care a jucat un fotbal bun, a fost periculoasă pe contraatac. Le-am spus băieților că trebuie să închidă jocul cât mai repede, să fie relaxați pe final, dar nu am reușit. Ei au avut o șansă foarte mare, se putea termina egal. Eu doar i-am spus arbitrului să fie atent la Mitriță, mi s-a părut accidentarea mai gravă. Dacă analizăm ce s-a întâmplat până acum, clar că Mitriță a fost jucătorul cel mai în formă, jucătorul care a făcut diferența. El știe jocul. Din păcate, ar fi trebuit să mai marcăm un gol, atât Alex, cât și ceilalți au avut șanse. Alex este în formă, dar mai trebuie să mai lucrăm puțin la momentele defensive, să fie mai aproape de poarta adversă, pentru că suntem periculoși la fiecare fază când el ajunge în posesie. Baiaram a fost foarte bine, a avut o reacție bună. Îl cunosc foarte bine pe Baiaram, știu exact ce poate să facă. Și de la el mă aștept la mai mult, și de la Markovic, de la Cîmpanu, de la Screciu, mai ales, de la Ișfan. Au calitate, au spațiu să urce. Jucătorii trebuie să iasă din zona lor de confort. Unii, având mulți ani de când sunt aici, probabil că sunt în zona de confort, dar asta e meseria mea, să-i trezesc și să-i pun la muncă. Vom încerca să aducem câțiva jucători, vreau mai multă concurență, vreau 24-25 de jucători și vreau bărbați. Dacă vrem să ne batem la titlu, trebuie să fim bărbați. Deocamdată, nu am vorbit despre plecări, doar despre veniri. Nu e bine cu opt puncte. Dacă vorbești că te bați la titlu, nu e bine” a declarat Laurențiu Reghecampf.

”Per total am fost mulțumiți, important este că am luat cele 3 puncte. Prima repriză am dominat-o total. A doua repriză am suferit puțin, dar important e că am luat cele 3 puncte. Îmi doresc să joc cât mai bine, să-mi ajut echipa și să acumulăm cât mai multe puncte, asta ne dorim cu toții. Nu cred că e vorba de dependența de mine, toți lucrăm pe aceeași linie. Nu pot să spun că avem ceva tactic să jucăm pe mine. Poate că așa a fost și, nu știu, mai multă determinare din partea echipei, ajunge jocul mai mult în partea stângă și e normal ca de acolo să plece acțiunile. Îmi doresc să dau gol, dar îmi doresc să dau cât mai multe assist-uri să-mi ajut echipa să câștigăm. Nu sunt importante golurile pentru mine în acest moment. Ne-a salvat Laurențiu Popescu, am căzut pe final, s-a văzut, nu am fost proaspeți, n-am fost bine fizic din cauza căldurii, dar important e că am luat cele trei puncte, avem timp să vedem ce am greșit și trebuie să îndreptăm și sper, ușor-ușor, să jucăm 90 de minute cap-coadă”, a declarat Mitriță.