Pompierii români – participanți la un program european, în Franța

0
331

Modulul României specializat in stingerea incendiilor de pădure, pre-poziționat în Franța, continuă activitățile necesare intervenției eficiente în cazul producerii unor situații care să pună în pericol viața și bunurile comunităților din țara gazdă.

La solicitarea ofițerului de legatură francez, ieri, pompierii români s-au deplasat în zona Massif de l’Etoile, pentru a executa recunoașteri în teren, iar cu această ocazie le-au fost prezentate două modele de bazine cu apă aflate în zonele unde riscul de producere a incendiilor de pădure este ridicat, precum și un turn de supraveghere, ce oferă posibilitatea monitorizării unei suprafețe mari de teren.

Totodată, au avut loc instruiri care să faciliteze interpretarea datelor topografice, a hărților, dar și a estimărilor legate de suprafețele afectate de incendii, în faze incipiente.

Ulterior, militarii români s-au deplasat la Chateauneuf-les-Martigues, unde au primit vizita unor oficialități locale, inclusiv a comandantului Departamentului Bouche du Rhone.

Tot ieri, componenții modulului național au fost solicitați să intervină în două localități pentru stingerea incendiilor de pădure, în Istres și Tarascon.

Misiunile pompierilor români continuă în Franța, concomitent cu derularea ședințelor de pregătire și a antrenamentelor comune, la sediul Centrului de pregătire din Velaux, pentru reducerea timpului de răspuns în cazul apariției incendiilor de pădure.

Amintim că, în perioada 30 iulie – 02 septembrie 2023, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă cu un modul național specializat de stins incendii de pădure la un program de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților franceze în gestionarea acestui tip de risc. Primul contingent, de 40 de pompieri (cu trei autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, o cisternă, o autospecială cu capacitate mare, un microbuz și un autocar), se află în Franța de pe 1 august. Schimbarea efectivelor se va realiza pe 16 august.