1000 de poștași au încins Hora Unirii la Marșul Factorilor Poștali de la Alba Iulia, cel mai mare de până acum

0
411

Astăzi, la Alba Iulia, 84 dintre cei mai rapizi poștași s-au întrecut în competiția profesional-sportivă anuală Marșul Factorilor Poștali, ajunsă la a 43-a ediție. Evenimentul este considerat a fi și cel mai mare team building sportiv din România, pentru că a reunit un număr record de aproape 1000 de angajați poștali, fiind reprezentat, astfel, fiecare județ din România. La sfârșitul competiției, toți participanții au încins Hora Unirii în Piața Cetății.

Startul a fost dat astăzi de dimineață în Cetatea din Alba Iulia și, pe 3, respectiv pe 5 kilometri de circuit, 42 de femei și 42 de bărbați s-au întrecut în pași de marș, pe durata a două competiții separate. Concurenții sunt angajați ai Companiei, reprezintă fiecare județ din teritoriu și, special pentru Naționala Marșului Factorilor Poștali, s-au antrenat pe durata întregului an. Astfel, ei sunt considerați cei mai buni sportivi ai Poștei și, în același timp, cei mai rapizi poștași din România. S-au întrecut angajați cu vechime de 40 de ani, dar și poștași sosiți în Companie de nici două luni.

La final, 12 dintre ei au urcat pe podiumul învingătorilor. Locul 1 la femei a fost ocupat de Marinela Szekely, poștăriță la Oficiul Poștal din Simeria (Hunedoara), iar la bărbați, de Claudiu Costescu, factor poștal la Oficiul Poștal Horezu (Vâlcea).

Au fost premiați, atât la femei, cât și la bărbați, cel mai rapid concurent, dar și cel mai tehnic, cel mai vârstnic și cel mai tânăr sportiv. Ocupanții locurilor fruntașe vor reprezenta România la Balcaniada Marșului Factorilor Poștali.

“Poșta Română s-a reunit astăzi în locul în care s-a născut România, și nu întâmplător. Pentru că cei 1000 de poștași care s-au strâns la Alba Iulia sunt România însăși. Ei reprezintă fiecare județ al țării. Poșta Română a demonstrat și de data aceasta că este o mare familie și mă bucur că am fost și eu parte din ea, ca lucrător poștal. A fost o onoare să fim astăzi împreună și sper să conservăm tradiția de a ne reuni cât mai des la Alba Iulia”, a declarat Nicolae Albu, prefectul județuluiAlba.

“Povestea de astăzi este despre poștașii noștri, care cred că sunt printre cei mai inimoși angajați din România. Nu mai știm nicio altă breaslă care să organizeze o competiție sportivă atât de longevivă și de bine închegată precum Marșul Factorilor Poștali. L-am avut, astăzi, printre alergători, pe poștașul Traian Vancea, care concurează an de an de când s-a înființat Marșul. L-am mai avut și pe Mihai Ovidiu Gabriel, poștașul care doar duce nu doar pensii, ci oferă și flori pensionarilor, de ziua lor. Și au mai fost prezenți colegi care, în ciuda unor situații personale dificile, nu și-au abandonat visul de a concura la Marș și au venit să lupte pentru medalie. Astfel de oameni, exemple de putere și de determinare în Compania noastră, conservă tradiția Poștei Române, ca pe o mare forță”, a spus Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale “Poșta Română”.

Licitație în beneficiul HOSPICE Casa Speranței

Legat de acest eveniment, vineri, Fundația Poșta Română a organizat la Alba Iulia licitația caritabilă “Construim spitalele speranței”, în beneficiul HOSPICE Casa Speranței. Pentru această cauză au donat tablouri și lucrări de artă pictori consacrați, prieteni ai Fundației și ai Poștei Române, dar au fost licitate și autografele sportivilor David Popovici și Robert Glință.

Fondurile obținute, la fel ca și anul trecut, vor fi direcționate către Fundația HOSPICE Casa Speranței, pentru construirea spitalului de îngrijiri paliative pediatrice de la Adunații Copăceni, unde vor primi sprijin copiii cu boli incurabile.

Generozitatea din această licitație s-a convertit în puterea de a clădi. În sens propriu și în sensul de a pune lucrurile în mișcare spre speranța oferită copiilor cu boli incurabile și limitatoare de viață care au nevoie de îngrijire paliativă. Pentru ei construim un spital la Adunații Copăceni, care va include toate serviciile de paliație. Și cu acest obiectiv necesar setat, nu avem cum să nu ne încărcăm de mulțumire deplină și de recunoștință totală când oameni de bine, companii, fundații își oferă sprijinul. Mulțumim, Fundația Poșta Română, că puneți energia faptelor bune la baza construcției acestui spital pentru copii“, a declarat Mirela Nemțanu, director executiv HOSPICE Casa Speranței.

HOSPICE Casa Speranței este cea mai mare fundație medicală din România și singura entitate de la noi din țară care oferă servicii paliative complete. În cei 31 de ani de existență, organizația a oferit sprijin gratuit pentru mai bine de 45.000 de pacienți și aproximativ 100.000 de aparținători, realizând peste 32.000 de sesiuni de instruire pentru profesioniști internaționali.

Ce este Marșul Factorilor Poștali

Este cea mai longevivă competiție profesional – sportivă din România, desfășurându-se aproape neîntrerupt din anul 1977. Scurtele întreruperi au avut întotdeauna cauze obiective, cum ar fi pandemia de coronavirus din 2020. Ediția 2023 este organizată pentru al doilea an la rând cu fonduri exclusiv din sponsorizări, anul acesta bucurându-se de cel mai mare buget din istoria sa.