O conştiinţă înaltă: Marin Preda!

0
134

Se împlinesc astăzi, 5 august, 100 de ani de la naşterea romancierului de excepţie, Marin Preda (1922-1980), autorul capodoperelor literaturii noastre, „Moromeţii”, „Delirul”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Risipitorii”, „Intrusul”, „Marele singuratic” şamd. Scriind „Cel mai iubit dintre pământeni”, menţiona bunul său prieten, Marin Sorescu („Uşor cu pianul pe scări”), Marin Preda a devenit cel mai citit dintre scriitori. Romanul începe cu o frază despre moarte şi este scris galopant sub imperiul destinului ce trebuie să se împlinească implacabil. Menţiona tot Marin Sorescu, în cronica sa literară „Social şi pace în Cel mai iubit dintre pământeni” că „scriitorul este pus în situaţia tristă de a se depăşi mereu pe sine, în lipsa concurenţei. Singur îşi ridică ştacheta tot mai sus, cu un simţ al performanţelor remarcabil, se balansează în văzduh în salt atletic, neatingând-o sau doar răzând-o un pic cu călcâiul lui transpirat, gâfâind apoi fericit în faţa oglinzii”. S-a repetat cu obstinaţie că Marin Preda a iubit ţăranul român. Afirmaţia este lipsită de relevanţă. Fiindcă l-a iubit, dar cu această afirmaţie nu se demonstrează nimic. Era vorba de altceva, ne lămureşte poetul şi prozatorul Petre Anghel, profesor universitar, băileştean de loc, apropiat de marele scriitor: Marin Preda era obsedat în romanele sale şi chiar în publicistica sa de ce se întâmplă cu ţăranul român, categoria socială cea mai numeroasă a acestei ţări, ce se întâmplă cu oameni înstăpâniţi peste pământ de la facere chiar de Dumnezeu. Se pare că Marin Preda nici nu avea alt subiect preferat de conversaţie. Deşi plecat de mulţi ani din Siliştea-Gumeşti, deşi concret nu semănase, nu prăşise, acum secera… iubirea pentru proprietari. Niciunui scriitor român nu i s-au dilatat atât pupilele, încât să vadă propriul univers în stropul de rouă. Răbdarea de a asculta era funciară la marele scriitor. Şi puţini semeni de-ai lui aveau o ureche atât de fină, aptă să detecteze fiinţa umană, bucuria şi nenorocirea. Pentru el, rolul întrebării era esenţial. Socotea că adevărul nu stă în răspuns, care oricum putea veni în raport cu interlocutorul, ci în întrebare. Şi de fapt în felul cum s-ar fi putut justifica un răspus. Acel „pe ce te bazezi?” rostit de atâtea personaje era esenţial în judecăţile lui Marin Preda. Judecăţi curate, imperturbabile, lămuritoare. Ce premoniţie: Marin Preda a prevestit prin personajul său „Bilă” (Ion Dobrescu) din „Moromeţii” cum… comuniştii se pot sublima, peste noapte, în anticomunişti. În fine, detaliu insignifiant. Referindu-se, într-un dialog maraton, cu Florin Mugur („Convorbiri cu Marin Preda” – Ed. Albatros), la… premiul Nobel, spunea: „Niciun scriitor român nu a fost distins cu acest premiu. Deşi Eminescu, Creangă, Rebreanu, Sadoveanu, Stancu şi alţi câţiva poeţi şi scriitori importanţi au fost traduşi în numeroase limbi ale globului… Se spune că ar fi vorba de limbă, care nu este de circulaţie largă. Dar în limbi cu o sferă restrânsă de răspândire sunt şi lucrările multor scriitori nordici.” L-am cunoscut de aproape pe Marin Preda, într-o întâlnire la „Clubul ziariştilor” din Craiova, memorabil, prin activitatea sa, şi „frenezia” lui Claudiu Moldovan, om de cultură al urbei, şi ceasurile prelungite de dialog, pe marginea operei sale, nu pot fi uitate. Salutar gestul directorului Bibliotecii Alexandru şi Aristia Aman, Lucian Dindirică, de a organiza expoziţia „Marin Preda – 100 de ani de la naştere”. Se spune că Marin Preda nu vorbea niciodată ca să se afle în treabă, nu spunea banalităţi şi nu suporta mediocritatea. A avut, evident, specific lumii bucureştene, şi detractori, şi contestatari mârâitori în batistă, dar opera sa dăinuie şi rămâne un scriitor de referinţă, pentru literatura română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *