Grâul: Un an istoric!

S-a încheiat peste tot, pe marea moşie a Doljului, una dintre cele mai importante lucrări agricole –recoltatul grâului, plantă cerealieră fundamentală, cum o numea un mare scriitor– cu rezultate fără precedent, potrivit statisticilor. O medie de peste 5000 kg/ha, la o suprafaţă cultivată de cca 150.000 ha, menţine Doljul în topul judeţelor cu vocaţie cerealieră, care contează efectiv la nivelul ţării. Este o producţie bună, acum în silozuri, din punct de vedere cantitativ, dar de asemenea, spun specialiştii, din punct de vedere calitativ. Pusă, la un moment dat, la îndoială. În toamna trecută, la vremea optimă a înfinţării culturilor de păioase (grâu, orz, secară) s-a surmontat o secetă acută, întinsă pe durata a peste 100 de zile fără precipitaţii. A urmat o iarnă calică, cu zăpadă puţină, variaţii de temperatură, dar o primăvară cu nebulozitate şi ploi suficiente. Nu avem, deocamdată, un top al marilor exploatări agricole din Dolj, dar ştim cu certitudine, din discuţiile purtate, că nu puţine din acestea s-au înregistrat cu producţie de peste 6000 kg/ha, gtraţie bunei stăpâniri a tehnologiilor moderne, sistemelor de maşini performante care au permis încadrarea recoltatului într-o perioadă cât mai scurtă, evitându-se pierderile de recoltă. Devine tot mai evident faptul că Doljul se poate legitima ca un consacrat bazin cerealier al ţării, care permite României să conteze între actorii europeni (Ucraina, Rusia, Franţa, Germania, Spania, Italia, Polonia ş.a.m.d.) la bursele de cereale. Un exemplu concludent: exploatarea agricolă Centro Trans Padea, administrată de Costel Iancu, una dintre cele mai moderne de acest fel, „s-a închis”  pe o producţie medie de 6600 kg grâu la hectar, de cea mai bună calitate, în privinţa însuşirilor de panificaţie. Vorbea recent ministrul de resort, Petre Daea, de o producţie de 30 mil. tone, la cereale, anul trecut, care ar putea fi depăşită anul acesta. Când se estimează producţi mari la porumb şi floarea-soarelui, aceasta din urmă plantă tehnică. Este un reviriment, care merită salutat. Se vehiculează mereu un anacronism, de-a dreptul deranjant, evocându-se „villonian” statutul de „ex grânar” al Europei, pe care l-ar fi avut România. Or, niciodată, dar niciodată, cu toate „luminile” perioadei interbelice, unele neputând fi negate, România nu a fost ceea ce se cheamă un „grânar al Europei”. Nu că nu şi-ar fi dorit un asemenea statut. Dar statisticile riguroase prezentate de istoricul, de bună calitate, Bogdan Murgescu („România şi Europa – Acumularea decalajelor economice între 1500 şi 2010”) – ed. Polirom 2010 – atestă cu claritate că, în perioada interbelică, la care se face mereu trimitere (1920-1922 şi 1934-1938) producţia medie la grâu era de… 1000 kg/ha, mult în urma Danemarcei (3400 kg/ha), Marii Britanii (2300 kg/ha), Germaniei (2200 kg/ha), Franţei (1500 kg/ha), Italiei (1400 kg/ha), Bulgariei (1200 kg/ha), devansând doar Grecia, Spania şi Portugalia. Nici în perioada agriculturii cooperatiste şi de stat, producţia de grâu nu a fost una „de excepţie”, chiar în anii cu condiţii climatice favorabile. Aidoma tuturor ţărilor europene, care se confruntă cu variaţii mari de temperatură, influenţe atmosferice negative, România –prin extinderea sistemului anti-grindină şi continuarea reabilitării sistemelor de irigaţii – îşi poate îmbunătăţi propriile performanţe. Nu puţine aşteptări sunt legate de Comisia Agri, din Parlamentul European, de la care se aşteaptă eliminarea plafonări subvenţiilor pentru agricultură şi multe altele. Suntem într-un an agricol de excepţie, care nu se anunţa, deloc, după cum debutase. Şi asta se datorează plusului de competenţă, care se regăseşte, în majoritatea marilor exploatări agricole, iradiind benefi şi asupra micilor producători agricoli.