Peste 8.000 de ţigarete confiscate de poliţiştii doljeni

0
379

tigariReprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au anunţat că joi, 3 august a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Poiana Mare au pus în executare două mandate de percheziţie, astfel că au descins la două locuinţe din comuna Poiana Mare. La locuinţa lui Gheorghe B., de 54 de ani, poliţiştii doljeni au descoperit 7.000 de ţigarete, care nu prezentau timbru de marcaj fiscal. De asemenea, la locuinţa lui Stelică D., de 64 de ani, au fost identificate alte 1.480 de ţigarete fără timbru cu marcaj fiscal. Oamenii legii au indisponibilizat întreaga cantitate de ţigarete în vederea continuării cercetărilor. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, după cum a precizat agent şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.