Carol al II-lea şi Lupeasca mai antisemiţi decât Horia Sima şi Ion Antonescu

0
132

Legea nr.  215/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului, nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiunii contra păcii şi omenirii generează, în spaţiul public, nu puţine comentarii aprinse, unele avizate (deosebit de interesant articolul inspectorului eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei – sectorul cultural, Marcel Răduţ, din Adevărul) altele „la plesneală”, sufocate emoţional, dezbaterea fiind însă, pe ansamblu, salutară. Eseistul Andrei Pleşu, considerându-se „avizat”, vede în dezbateri două forme de partizanat: la dreapta, legea e „anti-legionară”, iar la stânga e „anti-comunistă”. Recunoaşte totuşi că sursa confuziilor „se află în însuşi textul legii”, unul dezechilibrat, neatent la nuanţe, ambalat cam „pe picior”. Confuzia a fost augmentată, involuntar, de consilierul prezidenţial Andrei Muraru, fost preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Exilului Românesc (IICMER), prin evidenţierea recentă a „caracterului anti-ceauşist al legii”, deşi în corpul acesteia nu se observă aşa ceva, iar în titlul său, nici pomeneală de vreo trimitere. Să conchidem totuşi în felul următor: nici-o simpatie pentru Mişcarea Legionară, suspectată de un „elan antisemit” – destul de discutabil – şi nici-o simpatie pentru Nicolae Ceauşescu, de care ne-am despărţit prin vărsare de sânge, deşi discuţia e lungă. Controversate istoriografic, fără nici-o legătură cu dezbaterea în discuţie, incriminate la Mişcarea Legionară, fiind între altele, rasismul şi xenofobia,  trebuie introduse, în context, încă două persoane: Carol al II-lea şi Elena Lupescu. Ambele cu aport nemijlocit în legiferarea unor măsuri antisemite. În guvernarea Goga-Cuza de 44 de zile, din 1937, se revizuieşte legea cetăţeniei evreilor, fără ca prevederile ei să fie aplicate draconic. Carol al II-lea, uneori de conivenţă cu Elena Lupescu, continuă să limiteze rolul evreilor în viaţa publică. Revizuirea legii cetăţeniei evreilor, pune în situaţia de imigranţi ilegali şi apatrizi sute de mii de evrei. Apoi, nu legionarii dau decretul-lege 2650/9 august 1940 privind starea juridică a evreilor din România, prin care aceştia nu aveau dreptul să ocupe funcţii publice, să facă parte din consilii de administraţie, să dobândească proprietăţi rurale, să fie militari de carieră ş.a.m.d. Fireşte, toate aceste legi, decrete şi măsuri, trebuie analizate în contextul vieţii politice de atunci, atât interne cât şi internaţionale. Facând alchimie politică, piatra filozofală constituind-o puterea în propriul beneficiu, surd la durerile neamului, imun la chestiunea evreiască destul de delicată, Carol al II-lea validează o recrudescenţă a antisemitismului. Avea sub control întreaga scenă politică românească, fiind în spatele tuturor exceselor, inclusiv a crimelor făptuite cu mână legionară, potrivit memoriilor unor oameni politici, nu întotdeauna însoţite de un corpus de documente care să susţină veridicitatea celor afirmate. Analizate cu distanţa şi rezerva necesare, atât supoziţiile lui Constantin Argetoianu, cât şi ipotezele lui Pamfil Şeicaru nu conduc decât la faptul că regele Carol al II-lea era imprevizibil, intrigant, labil, aventurier, cinic, lipsit de scrupule, care se foloseşte de Garda de Fier în netezirea drumului spre un regim de mână forte, de fapt o dictatură personală. A-l oculta, premeditat, într-o dezbatere de factura celei provocate de legea 215/2015, nu este deloc în regulă. Cine a trecut prin „epoca Ceauşescu” şi are curiozitatea să privească în urmă, răsfoind presa anilor 1938-1940, ne spune istoricul Lucian Boia, nu poate să fie frapat de similitudinea ceremoniilor şi comportamentelor: tămâierea lui Carol al II-lea premerge şi anunţă interminabilul omagiu „marelui conducător”.