Primar doljean acuzat de conflict de interese

0
379

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, ieri, că a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă în cazul lui Marin Vintilă, primar al comunei doljene Poiana Mare, întrucât, în calitate de primar, a semnat atât dispoziţia, cât şi contractual individual de muncă privind angajarea pe perioadă nedeterminată în funcţia de referent în aparatul de specialitate al primarului Comunei Poiana Mare a soţiei acestuia, Vintilă Constanţa-Liliana. Potrivit  reprezentanţilor ANI, „începând cu anul 2009 şi până în prezent, soţia persoanei evaluate a obţinut de la Primăria Comunei Poiana Mare venituri salariale în cuantum de  24.344 lei”, se arată în comunicatul instituţiei. Astfel, aceasta a încălcat dispoziţiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Primarii […] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”.