Misiunea NATO din Kosovo, KFOR, a ajuns, miercuri seara, la un acord cu reprezentanţii sârbi, în baza căruia KFOR îşi va menţine cel puţin până la jumătatea lunii septembrie controlul asupra a două posturi de frontieră din nordul Kosovo, aflate la originea conflictelor cu Serbia, relatează AFP. Acest acord a fost respins de Pristina, care consideră că nu ţinea seama de ”obiectivul său principal”, de a desfăşura în teren poliţişti şi vameşi sub autoritatea sa. Tocmai o astfel de desfăşurare a provocat, pe 25 iulie, actuala criză. ”Sistemul actual de control (de către KFOR) va rămâne neschimbat până la jumătatea lunii septembrie” la posturile de frontieră Jarinje şi Brnjak, din nordul Kosovo, a indicat KFOR într-un comunicat, precizând că acest termen ar putea fi prelungit în timp, dacă va fi necesar, şi că misiunea KFOR îşi va menţine comandamentul şi controlul la cele două posturi de frontieră.