Trei minori de etnie romă au fost prinşi la scurt timp după ce furaseră o maşină din zona Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Aceştia au încercat să scape de forţele de ordine, însă s-au oprit cu maşina într-un rond de flori.
O patrulă a Grupării de Jandarmi Mobile Craiova a depistat, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 2.30, trei tineri de etnie romă care circulau pe bulevardul “1 Mai” din municipiu, într-un autoturism Dacia. Pentru că cei trei păreau prea mici pentru a circula singuri cu maşina, unul dintre jandarmi i-a făcut semn celui aflat la volan să oprească, numai că acesta a accelerat, încercând să se îndepărteze de forţele de ordine.
La intersecţia străzii “Dealul Spirii” cu bulevardul “1 Mai” conducătorul a pierdut controlul autoturismului şi a intrat cu acesta în rondul de flori, provocându-i avarii. Cei trei tineri, aflaţi în autovehicul, au fugit de la faţa locului, jandarmii au trecut la urmărirea şi ulterior prinderea acestora, după care i-au condus la sediul Secţiei 2 Poliţie pentru continuarea cercetărilor.
Din cercetările poliţiştilor craioveni a rezultat faptul că cei trei, toţi minori, cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani, cu puţin timp înainte, furaseră autoturismul care era parcat în zona Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi distrugere, iar în sarcina minorului de 15 ani a fost reţinută şi infracţiunea de conducere fără permis.