Frecvente şi descumpănitoare au fost sincopele premierului Emil Boc în materia Dreptului constituţional, în care îşi revendică o anumită competenţă universitară. Dacă admitem că între logica politică şi cea constituţională poate exista uneori tentaţia unei echilibristici, din partea unui lider politic lipsit de studii juridice aprofundate, Emil Boc n-are această scuză şi nici multe portiţe de salvare de ridicol pentru ceea ce a spus la postul public de radio. Unde a dat interpretare simplistă, evident convenabilă, articolului 103 din Constituţia României, după ce Traian Băsescu ameninţase USL că nu va desemna premierul chiar dacă aceasta va avea 50% din mandatele parlamentare. Constituţia României, publicată în format A6, are 88 de pagini, fără cuprins. Pentru înţelegerea ei deplină, un colectiv de jurişti recunoscuţi pentru expertiza lor didactică şi ştiinţifică, coordonaţi de prof. univ. dr. Ioan Muraru şi prof. univ. dr. Elena Simina Tănăsescu, au explicat textele constituţionale, pe rând, în ordine cronologică, într-un „Comentariu pe articole”, care însumează 1.500 de pagini, format A5. Cum printre semnatarii comentariilor se află prof. univ. dr. Flavius Baias, prof. univ. dr. Mihai Ciobanu, conf. univ. dr. Ştefan Deaconu (consilier prezidenţial), prof. univ. dr. Dana Apostol Trofan, prof. univ. dr. Andrei Popescu, conf. univ. dr. Milena Tomescu, prof. univ. Valerian Cioclei, prof. univ. dr. Ioan Vida (fost preşedinte al Curţii Constituţionale) este greu de crezut că premierul Emil Boc n-a găsit de cuviinţă să consulte această Biblie constituţională. În care, la pagina 959, sub semnătura prof. univ. dr. Dana Apostol Trofan, citim următoarea interpretare a art.103: „În cazul în care, după alegerile parlamentare, un partid sau o coaliţie de partide a obţinut majoritatea absolută, ipoteză foarte dificil de realizat în realitate, Preşedintele României se va consulta cu reprezentanţii acestuia/acesteia în vederea desemnării candidatului la funcţia de preşedinte. Dacă nici un partid politic nu a obţinut majoritatea absolută, Preşedintele României are obligaţia constituţională de a se consulta cu reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru”. În interpretarea dată de prof. univ. dr. Dana Apostol Trofan, partid sau alianţă electorală este tot una în aceste condiţii, premierul fiind dat de o alianţă electorală / partid care a obţinut majoritatea absolută, şi fiind desemnat când nu ne aflăm într-o asemenea teză. Punct de vedere împărtăşit şi de judecătorul Curţii Constituţionale (CCR) Ion Predescu. „Dacă are peste 50% evident că numeşte premierul. Cu atât mai mult cu cât o coaliţie postelectorală, care creează majoritate, îşi poate numi premierul, o alianţă electorală constituită tocmai pentru a participa împreună la alegeri are dreptul să facă acest lucru”. Fireşte, nu mai vorbim de situaţia în care la alegeri ar participa doar alianţe electorale. În doctrina de drept public, fiind pusă în discuţie calitatea de persoane morale a partidelor politice în general, s-a exprimat şi opinia potrivit căreia, în conformitate cu art. 40 din Constituţie, referitor la dreptul de asociere, partidele politice trebuie considerate asociaţii de drept privat, ele putând să apară în unele raporturi de drept public. Textul constituţional, aşa cum a fost redactat, a stăruit precumpănitor pe formulele privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru în condiţiile în care nu există o coaliţie de partide înregistrată la tribunal care să-şi adjudece majoritatea absolută. Cum discuţiile pe seama interpretării art. 103 din Constituţie au antrenat inclusiv liderul PDL, actualul prim-ministru, care se revendică, aşa cum bine se ştie, cadru universitar, putem spune doar că „dacă tăcea filosof rămânea”.
Si totusi eu nu pricep dumneavoastra sustineti ca partid =alianta ?Eu am inteles ca alianta e ceva mai mare Am o problema si cu votul eu vreau sa vatez stanga PDSR ce pot face pun jumatate de stampila ? As putea astfel sa exclud PNL care e de dreapta ?
Tov. Maria cel mai indicat e sa va sfătuiască tov. premier boc, cel mai indicat “prost” constituțional.
Comments are closed.