Federaţia germană de fotbal (DVB) este pregătită potrivit Bild să-i acorde lui Jurgen Klopp, a cărui numire este considerată ca iminentă, prerogative sporite. Conducerea echipei naţionale va rămâne în mâinile lui Klopp şi ale directorului sportiv Rudi Voller, dacă în cele din urmă acesta va rămâne în funcţie. Noul managel va fi liber să-şi aleagă întregul staff tehnic. Şi să aducă orice colaborator doreşte. Bild adaugă că nu e deloc exclus ca Pepjin Lijnders, secundul lui Klopp la Liverpool să-l însoţească la echipa naţională. Într-o altă ordine de idei Jurgen Klopp s-a arătat critic la adresa arbitrajului din meciul Germania – Paraguay pentru anularea golului marcat de fundaşul central Tah în prelungiri, gol care aducea victoria Germaniei. Interesant este că pentru prima dată s-a folosit ceea ce a fost numită regula „anti-Arsenal” care permite anularea golurilor când există paravane sau blocaje la fazele fixe. Dacă golul realizat de Tah nu a fost valabil, atunci Arsenal ar trebui să nu fie campioana Angliei.

















