Consiliul Judeţean Dolj continuă seria proiectelor de dezvoltare , prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). În total, prin proiectele accesate, au fost absorbite fonduri de aproximativ 417 milioane de lei (cu TVA), prin nouă proiecte, pe care le-am enumerat săptămâna trecută. Astăzi, vă prezentăm, detaliat, câteva dintre ele.
Un obiectiv de care întreaga zonă avea nevoie este “Campusul Regional Oltenia pentru învăţământul dual”, un proiect în valoare de aproximativ 105 milioane de lei. Este vorba de dezvoltarea unei rute complete de învăţământ dual în Regiunea S – V Oltenia, prin întărirea capacităţii sistemului educaţional ca element cheie în creşterea excelenţei în educaţie şi formare profesională duală, respectiv pentru a oferi unui număr de 200 de elevi şi 100 de studenţi competenţele necesare rezolvării problemelor ecosistemelor industriale regionale ale unei societăţi inclusive şi în continuă schimbare. “Prin Consorţiul constituit se va realiza un campus profesional integrat liceal şi universitar, capabil să răspundă nevoilor pieţei de muncă în raport cu tendinţele în continuă schimbare. De asemenea, se urmăreşte dezvoltarea unei rute complete de învăţământ dual în Regiunea S – V Oltenia, care să răspundă în principal nevoilor zonelor defavorizate ale regiunii, accentul fiind pus pe nevoile studenţilor în raport cu nevoile pieţei muncii”, a precizat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
Biblioteca – hub activ de învăţare digitală
În cadrul Pilonului II Transformare Digitală, este vizată dezvoltarea competenţelor digitale ale cetăţenilor României, în general prin crearea unei reţele naţionale a bibliotecilor, ca hub-uri de învăţare digitală. Obiectivul general îl constituie îmbunătăţirea competenţelor digitale de bază ale comunităţilor cu acces limitat la formare digitală şi ale grupurilor marginalizate. Obiective specifice: renovare, inclusiv extindere, şi echipare cu calculatoare şi echi pamente tehnice pentru cinci sedii centrale de biblioteci judeţene, ce vor fi transformate în hub-uri de dezvoltare a competenţelor digitale; renovare – extindere şi echipare cu calculatoare şi echipamente tehnice pentru 100 de biblioteci rurale, municipale, judeţene, orăşeneşti; schimbare/modernizare echipamente informatice în 1.30 de biblioteci; dezvoltarea competenţelor de bază, cum ar fi alfabetizarea digitală, comunicarea, educaţia în domeniul mass – media, crearea de conţinut digital, securitatea digitală şi educaţia antreprenorială digitală, ale unui număr de 100.000 de persoane din comunităţi defavorizate. În Dolj, proiectul , care are o valoare de peste 13,77 milioane de lei, se desfăşoară, de către CJ Dolj, în Unităţile Administrativ Teritoriale din Amărăştii de Jos, Daneţi, Argetoaia, Bratovoeşti, Calafat, Calopăr, Caraula, Carpen, Călăraşi, Ţuglui, Cernăteşti, Cetate, Ciupercenii Noi, Coţofenii din Dos, Dăbuleni, Fărcaş, Giubega, Gângiova, Goicea, Greceşti, Mârşani, Negoi, Orodel, Ostroveni, Pleniţa , Robăneşti, Sadova, Sălcuţa şi Vela.
Transport “verde” pentru elevi
Consiliul Judeţean Dolj, prin intermediul UAT-urilor va implementa proiectul “Transport şcolar verde pentru elevii din judeţul Dolj”, în valoare de aproximativ 36 milioane de lei, Astfel, unităţile de învăţământ preuniversitar, toate ciclurile de învăţământ, vor fi dotate cu microbuze electrice. Această investiţie vizează tranziţia spre “verde”, care reprezintă punctul central al agendei Uniunii Europene pentru următorul deceniu, iar sistemele de învăţământ joacă un rol important în aceste demersuri, care trebuie să beneficieze de o infrastructură modernă. Prin linia de finanţare aferentă Investiţiei 10: “Dezvoltarea reţelei de şcoli verzi şi achiziţionarea de microbuze verzi”, UAT-urile pot obţine granturi pentru dotarea cu microbuze ale unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează în localităţile eligibile.