Au început etapele pentru repartizarea computerizată a absolvenţilor clasei a VIII-a

0
323

S-au afişat rezultatele finale la Evaluarea naţională, au început etapele pentru repartizarea computerizată la liceu a absolvenţilor clasei a VIII-a. Astăzi a avut loc prima etapă de repartizare pentru învăţământul vocaţional.

În perioadele 6 – 7 iulie, respectiv 10 – 17 iulie are loc completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora/reprezentanţii legali, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a. Completarea se va face la unităţile de învăţământ unde au studiat elevii, pe baza unei programări telefonice ori prin e-mail, sau electronic. Candidaţii nerepartizaţi pe locurile speciale pentru rromi şi candidaţii nerepartizaţi pe locurile distinct alocateîn unităţile de învăţământ de masă candidaţilor cu CES (Cerinţe Educaţionale Speciale), precum şi cei care au fost repartizaţi, dar care solicită, în scris, renunţarea la locul pe care au fost repartizaţi, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată şi admitere în învăţământul liceal pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2023/2024, completează opţiunile în perioada 14 – 17 iulie. “Trebuie completate cât mai multe opţiuni, dar elevii şi părinţii trebuie să fie realişti în alegerea făcută”, a precizat prof. Aida Ionescu, inspector general – adjunct al învăţământului doljean, preşedinte al Comisiei Judeţene de Admitere. Pe 19 iulie are loc etapa de repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat, iar în intervalul 20 – 25 iulie se vor depune dosarele de înscriere.

Admiterea pentru elevii rromi şi cei cu CES

În perioada 10 – 11 iulie, are loc completarea opţiunilor pe locurile speciale pentru rromi, repartizarea urmând a fi făcută pe 13 iulie. Cei nerepartizaţi, sau care doresc să renunţe la repartiţie, vor completa opţiunile între 14 – 17 iulie. Pentru cei cu CES, completarea opţiunilor va fi făcută pe 10 – 11 iulie, repartizarea urmând să aibă loc pe 13 iulie. la fel ca şi la rromi, pentru cei nerepartizaţi sau care renunţă, condiţiile sunt aceleaşi. În Dolj, sunt 142 de locuri la liceu şi 29 în învăţământul profesional, pentru cei cu CES, respectiv 151 de locuri pentru rromi în învăţământul liceal şi 32 în cel profesional.