În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19. La activităţile desfăşurate au participat 270 de politiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică şi cei de la Protectia Consumatorului. Astfel, au fost verificate peste 240 de societăți comerciale, fiind aplicate 149 de sancțiuni contravenţionale în valoare de peste 210.000 de lei, dintre care 27 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor instituite pe perioada stării de alertă, respectiv 18 sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 şi 9 sancţiuni la HG 394/2020. Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.
Acasă Ultima oră Sancţiuni de peste 210.000 de lei, aplicate pentru nerespectarea stării de alertă,...