Controale în spaţiile aglomerate

0
570
Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, incepând cu seara de 03 iulie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului,  politiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor , Direcției de Sănătate Publică si cei de la Protectia Consumatorului vor verifica respectarea măsurilor impuse in contextul stării de alertă. Astfel, se vor desfășura activități de verificare cu efective mărite in zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase. Totodată, printre priorităţile echipelor de verificare vor fi şi mijloacele de transport în comun. De la începutul acțiunii și până ieri, au fost suplimentate forţele şi mijloacele auto din teren,  la nivelul județului Dolj, desfaşurând activităţi pentru prevenirea raspândirii virusului  Covid 19, 122 de efective. Astfel, au fost  verificate peste 80 de societăți comerciale, fiind  aplicate  62 de sancțiuni contraventionale în valoare de peste 50.000 de lei, pentru   nerespectarea normelor la circulația rutieră și pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în Craiova, la o terasă, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 de lei, pentru nerespectarea masurilor instituite pe perioada stării de alertă. Acțiunile  vor continua, în vederea conştientizării tuturor cetăţenilor, cu privire la necesitatea respectării măsurilor de protecţie si distanţării fizice.