Devastatoarea mărturisire a unui ex-judecător CCR

Petre Lăzăroiu, căruia i-a expirat recent mandatul de judecător la CCR, nu este o febleţe a media, dacă privim puţin în urmă. Dimpotrivă. Numit în funcţie, de fostul preşedinte Traian Băsescu, Petre Lăzăroiu şi-a făcut cu prisosinţă o vreme datoria, pe cât i-a stat în putinţă, probând însă că ştie carte şi are bună orientare în spaţiu, capabil fiind să surmonteze furtuni şi alte intemperii atmosferice. Anul trecut, prin luna iunie, Petre Lăzăroiu, reţinea atenţia printr-o dezvăluire inedită: o întâlnire de taină cu doamna Simina Tănăsescu, la solicitarea acesteia, pe atunci consilier prezidenţial, acum judecător la CCR, care i-ar fi comunicat că preşedintelui ţării i se cere imperios, de o asociaţie civică, emiterea unui decret de revocare a sa din funcţie. Pentru ieşirea din termen a mandatului. Povestea s-a încheiat prost pentru Simina Tănăsescu, cadru universitar, care a trebuit să părăsească Administraţia Prezidenţială. Ce a declarat, deunăzi, Petre Lăzăroiu generând un adevărat tsunami? „Condamnarea fostului lider PSD, Liviu Dragnea, a fost una politică (…). Nu cred că ţinta a fost băgarea lui Dragnea la puşcărie. Ţinta a fost mai mult dispariţia de pe scena politică a lui Dragnea. Venise cu alte chestiuni noi, mai naţionaliste, mai de altă natură şi lumea nu a înghiţit acest lucru. Lumea care trebuie”. Sigur, în această logică, trimiterea era spre Viktor Orban, liderul Fidesz (Ungaria) şi Jaroslav Kaczynski, liderul PiS (Polonia) care dau bătaie de cap Bruxelles-ului. Petre Lăzăroiu a făcut referiri, unele mai subtile, la presiunile care s-au făcut asupra judecătorilor CCR, pentru a nu se pronunţa, în acest caz, înaintea deciziei completului de 5 judecători al ÎCCJ. Nu ne îndoim, Petre Lăzăroiu are, dincolo de orice dubiu, proprietatea cuvintelor, care sună devastator într-un stat de drept. Sau nu se pune? Motivarea deciziei CCR, prin care s-a recunoscut existenţa unui conflict juridic, de natură constituţională, între Parlamentul României şi ÎCCJ, având ca obiect refuzul celei din urmă de a constitui complete specializate, de 3 judecători, pentru judecarea faptelor de corupţie, va prilejui, neîndoielnic, comentarii mai aplecate. CCR a constatat totodată că cele întâmplate s-au datorat nu faptului că legea a fost greşit interpretată, ci pentru că ÎCCJ şi-a asumat rolul de legiuitor, asumare neconstituţională. De la această margine a lucrurilor încep majoritatea dezbaterilor pe tema în discuţie. Decizia CCR, precum legea, nu retroactivează. Nulitatea însă constatată, prin decizia CCR, retroactivează. Bomba dezamorsată de fostul judecător CCR, Petre Lăzăroiu, ar trebui să producă efecte colaterale. Afirmaţia „nu cred că ţinta a fost băgarea lui Dragnea în puşcărie, ci dispariţia lui de pe scena politică” are similitudini cu ceea ce, recent, site-ul american „The Intercept” a dezvăluit în legătură cu înlăturarea lui Luiz Inacio Lula da Silva, printr-o arestare, pentru a nu putea participa la alegerile prezidenţiale din toamna trecută, din Brazilia, la care era favorit. Să revenim. „Evenimentul”, cum să îl definim altfel, estompat de referendumul pe justiţie, fusese precedat de patru amânări consecutive la nivelul CCR, menite a temporiza emiterea deciziei, pentru ca lui Liviu Dragnea să nu îi poată folosi. Să consemnăm şi faptul că afirmaţiile lui Petre Lăzăroiu, care au inflamat media, nu au fost contestate de CCR. Mai mult, Augustin Zegrean, fost preşedinte al CCR, opina că „situaţia este similară acum cu precedenta decizie, cea de 5 judecători, de aceea nu este de mirare că s-a dat această decizie, doar că acum e vorba de completurile de 3”. Pentru Liviu Dragnea decizia CCR a venit târziu. Poate prea târziu. Însă şi dacă legea în discuţie e proastă, ea prevede expres complete specializate şi, în consecinţă, trebuie respectată. Nu este exclus chiar ca Liviu Dragnea să nu poată beneficia de decizia CCR, deşi nu hotărârea de condamnare –definitivă în apel – este în discuţie, ci decizia primei instanţe, adică a uneia nelegal constituită.