Gustavo, aproape de un transfer în China

0
341

Deşi oficialii clubului Universitatea Craiova au anunţat că nu vor mai ceda niciun jucător după plecările lui Alex Băluţă şi Vladimir Screciu, atacantul Gustavo Vagenin a primit o ofertă din China şi gruparea din Bănie este aproape de a-i da curs, mai ales că brazilianul va intra în ultimul an de contract. Cotat la 1,6 milioane de euro pe transfermarkt, Gustavo va fi cedat pentru 900.000 de euro la gruparea Liaoning Whowin, la care a evoluat şi Eric Bicfalvi. Gustavo a marcat 19 goluri pentru CS Universitatea Craiova în două sezoane.

„Din respect pentru suporterii noștri, promitem încă o dată că rămânem fideli principiului de a vinde cel mult un jucător important pe sezon” anunţau şefii clubului din Bănie într-un comunicat emis după plecările lui Băluţă şi Screciu.