Două note maxime, în Dolj, la Bacalaureat

0
393

Ieri au fost făcute cunoscute rezultatele iniţiale ale Bacalaureatului, sesiunea iunie-iulie 2018. În judeţul Dolj, rata de promovabilitate este de 65,03%, faţă de 69% în anul precedent, dar, după depunerea contestaţiilor, aceasta poate creşte, speranţele fiind mari. Avem două fete de nota 10.00, plus alte note maxime obţinute, pe diferite discipline, iar primul loc, în ceea ce priveşte procentajul de promovabilitate, este ocupat de Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, cu 100%.

 În sesiunea din această vară, la BAC s-au înscris 4.324 de candidaţi, 526 fiind absenţi, iar cinci au fost eliminaţi. Pentru promoţia curentă, promovabilitatea a fost de 70,40%, iar din cele anterioare de 22,86%. Din cei 3.993 de elevi înscrişi la probele de competenţe, din seria curentă, au participat 3.692. La nivelul judeţului Dolj, au fost obţinute două note finale maxime, prin Maria Iulia Roşu  (Colegiul Naţional „Elena Cuza”) şi Mădălina Georgiana Putere  (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”). De asemenea, au fost obţinute 236 de note maxime, la diferitele specialităţi la care au participat tinerii, cele mai multe – 51 – fiind la Matematică, pe locul al doilea, cu 50, fiind Logica şi argumentarea, ultima treaptă a podiumului fiind Istoria (46). „Avem un procent de promovabilitate de 65,03%, înainte de contestaţii, care ne plasează pe locul 23, în clasamentul naţional. Sunt zece unităţi care au avut între 0- 20%, pragul minim fiind atins de Liceul Tehnologic Special „Beethoven”, din Craiova. Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” are 100%, iar pe celelalte locuri se află Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” (99,59%), Colegiul Naţional „Elena Cuza” (98,37%), Colegiul Naţional „Carol I” (95,74%), Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” (96,65%), Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” (93, 07%). În teritoriu, procentaje bune şi foarte bune au fost la Liceul Teoretic „Independenţa” din Calafat (75%), Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” din Segarcea (57,14%), acelaşi procentaj fiind şi la Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu” din Dăbuleni. Peste 50% s-a obţinut la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Băileşti, Liceul Tehnologic „Dimitrie Filişanu”din Filiaşi şi Liceul Tehnologic „Constantin Nicolăescu-Plopşor” din Pleniţa. Nu putem decât să le felicităm pe cele două eleve de notă maximă din Craiova, la fel şi pe cei care le-au pregătit”, a precizat prof. Monica Leontina Sună, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Aprecieri de la cei care le-au îndrumat paşii

Avem, aşadar, două note finale maxime în Dolj, care merită, pe lângă aprecierea totală, şi o atenţie sporită. Am luat legătura cu cei doi directori ai unităţilor de învăţământ preuniversitar care au „crescut” cele două premiante. „Cred că sunt foarte puţine cuvintele pe care le pot spune. Mădălina ne-a făcut cinste şi în liceu şi, iată, şi acum, face acelaşi lucru. Este o fată extraordinară, care are un potenţial uriaş” – prof.  Carmen Lucia Ştefănescu, director al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”; „Iulia este unul dintre elevii cu care ne mândrim. Acum, a cules roadele muncii depuse de-a lungul anilor” – prof.  Liviu Cotfasă, director al Colegiului Naţional „Elena Cuza” .

Două fete pentru prezent şi viitor

Cele  „maxime” sunt şi deştepte şi frumoase, putând face parte oricând dintr-un catalog al celor mai de succes fete. Ştiu să vorbească, nu se sfiesc să spună ceea ce cred şi sunt stăpâne pe viitorul lor. Discuţia cu ele este o adevărată încântare. „Pentru mine, acest examen a fost o provocare. Sincer , mai am încă emoţii, deoarece vreau să urmez cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti şi al Colegiului Juridic Francez, din cadrul aceleiaşi instituţii. Acolo va fi un examen de admitere, de aceea am emoţii (unele pe care le considerăm gratuite, având valoarea sa – n.r.)” –  Mădălina Georgiana Putere; „Mie mi s-a părut un examen accesibil, deoarece dacă înveţi şi te ţii de treabă nu ai niciun fel de dificultate. Prin munca depusă, orice subiect este uşor de abordat. Voi merge la Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Ştiinţe Politice – Secţia de Relaţii internaţionale şi studii europene” –  Iulia Maria Roşu. Când stai de vorbă cu astfel de tinere, cuvintele de completare sunt de prisos.