Alte două mandate în lipsă se judecă astăzi! / „Gigioc” şi ceilalţi trei membri ai grupării pe care o coordona rămân după gratii

0
648

Curtea de Apel Craiova a respins, marţi, contestaţiile formulate de Gigi Vadik Zavera zis „Gigioc” şi ceilalţi trei membri ai grupării infracţionale pe care o coordona şi împreună cu care a fost arestat, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi infracţiuni informatice. Cei patru rămân, astfel, în arestul IPJ Dolj. În plus, Tribunalul Dolj judecă, astăzi, cererea procurorilor DIICOT Craiova de emitere a unor mandate de arestare preventivă în lipsă pentru alţi doi membri ai grupării, care nu au fost găsiţi joia trecută, când au fost făcute 10 percheziţii la locuinţe ale suspecţilor.

Reamintim că, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat că, pe 28 iunie a.c., au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Cosmin Gheorghe Avrămoiu, Gabriel Sorea, Cornel Pană şi Gigi Vadik Zavera zis „Gigioc”, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, în formă continuată, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, în formă continuată, punerea în circulaţie de valori falsificate, în formă continuată, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori, în formă continuată, inducerea în eroare a organelor judiciare şi înşelăciune.

Echipamente de skimming trimise în Mexic

Potrivit DIICOT Craiova, „începând cu anul 2013, inculpaţii Zavera Gigi-Vadik, Pană Cornel şi Sorea Gabriel au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii unor infracţiuni informatice, grup coordonat de către inculpatul Zavera Gigi-Vadik, la care au aderat şi alţi inculpaţi, printre care şi inculpatul Avrămoiu Cosmin-Gheorghe. În cursul lunii octombrie 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul Pană Cornel a expediat în Mexic trei colete conţinând aparatură de skimming, destinatar real fiind inculpatul Sorea Gabriel în scopul de a fi utilizate la falsificarea de instrumente de plată electronică pentru accesul fără drept la un sistem informatic şi efectuarea frauduloasă de retrageri de numerar (pe teritoriul Mexicului unde inculpatul Sorea Gabriel locuieşte de mai mulţi ani) din contul mai multor persoane”.

Mai mult decât atât, au mai precizat anchetatorii, pe 8.11.2013, Cornel Pană l-a determinat pe inculpatul Sorea Gabriel să falsifice un instrument de plată electronic, respectiv un card bancar, împrejurare în care i-a pus la dispoziţie datele de identificare ale cardului şi codul PIN corespunzător acestuia în vederea confecţionării unei clone în scopul de a accesa, fără drept, un sistem informatic din Mexic şi a efectua retrageri de numerar frauduloase (punerea în circulaţie a cardului clonat). La data de 25.11.2013, inculpatul  Pană Cornel a indus în eroare reprezentanţii unei unităţi bancare, prezentând ca adevărată o faptă mincinoasă, respectiv pretinzând că, în mod fraudulos, persoane necunoscute au accesat, fără drept, un sistem informatic din Mexic şi au efectuat 10 retrageri frauduloase de numerar (totalizând suma de 12.929, 80 RON) din contul pe care îl avea deschis la respectiva bancă şi alte 8 încercări eşuate de retrageri frauduloase de numerar. La data de 26.11.2013, inculpatul  Pană Cornel a formulat o sesizare penală, prin care a pretins că, la data de 23.11.2013, din contul deschis pe numele său, au fost efectuate în Mexic un număr de 10 retrageri frauduloase de numerar, totalizând suma de 12.929, 80 RON  (echivalentul a 50.255, 20 MXN), prin accesarea, fără drept, a unui sistem informatic, deşi sumele de bani au fost retrase pe teritoriul Mexicului la indicaţiile acestuia (prin accesarea, fără drept, a unui sistem informatic), în baza înţelegerii pe care o avea cu inculpatul Sorea Gabriel, sume de bani de care a şi beneficiat

În perioada octombrie 2013 (începând cu data de 22.10.2013) – februarie 2014, Sorea Gabriel împreună cu alţi doi inculpaţi au pus în circulaţie instrumente de plată electronică, au accesat, fără drept, sisteme informatice şi a efectuat retrageri de numerar frauduloase (pe teritoriul Mexicului) din contul mai multor persoane.

Zece percheziţii şi patru arestaţi

Pe 28 iunie a.c. poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi procurorii DIICOT Craiova au făcut zece percheziţii pe raza judeţelor Dolj (6), Gorj (2) şi Prahova (2), în urma cărora au fost găsite şi ridicate echipamente industriale folosite pentru producerea de echipamente de skimming, mulaje şi echipamente de skimming propriu-zise, alte instrumente ce pot fi folosite la falsificarea de instrumente de plată electronică. Acţiunea a fost realizată şi cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Gorj şi Ploieşti, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, precum şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti. Au fost ridicaţi şi cei patru, Cosmin Gheorghe Avrămoiu, Gabriel Sorea, Cornel Pană şi Gigi Vadik Zavera zis „Gigioc”, au fost audiaţi, reţinuţi pe 24 de ore, iar o zi mai târziu, vineri, 29 iunie a.c., au fost prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. În plus, procurorii DIICOT Craiova au cerut mandate de arestare preventivă în lipsă pentru alţi doi membri ai grupării, solicitarea lor urmând să se judece astăzi, la Tribunalul Dolj: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă ICCJ-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova. Dispune arestarea preventiva a inculpatului Avrămoiu Cosmin Gheorghe pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data de 29.06.2018, până la data de 28.07.2018, inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Zavera Gigi Vadik pe o perioadă de 30 de zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare şi până la expirare. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Pană Cornel pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data de 29.06.2018, până la data de 28.07.2018, inclusiv. Dispune arestarea preventiva a inculpatului Sorea Gabriel pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data de 29.06.2018, până la data de 28.07.2018, inclusiv. Disjunge propunerea de arestare preventivă, în lipsă, a inculpaţilor Colţatu Alexandru şi Mieluşanu Gheorghe şi acordă termen la data de 05.07.2018”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj.

Gigioc şi ceilalţi trei inculpaţi au făcut contestaţii împotriva arestării preventive, însă marţi, 3 iulie a.c., Curtea de Apel Craiova le-a respins contestaţiile ca nefondate: „Respinge, ca nefondate, contestaţiile. Obligă contestatorii-inculpaţi la câte 50 lei cheltuieli judiciare statului. Cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat oficiu în cuantum de 130 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu”, astfel că au rămas încarceraţi în arestul IPJ Dolj.