Monica Niculescu, în optimi la Wimbledon

0
285
Monica Niculescu (nr. 48 WTA) și-a egalat cea mai bună performanță a sa la un turneu de Grand Slam, după ce a ajuns în faza optimilor de finală la Wimbledon, grație unui succes repurtat în fața cehoaicei Kristyna Pliskova (nr. 134 WTA), sora mai celebrei Karolina (nr. 11 mondal).
 
A fost 6-3, 7-5, într-un meci întins pe durata unei ore și 43 de minute de joc.
 
Viitoarea adversară a lui Niculescu va fi elvețianca Timea Bacsinszky (nr. 15), care a depășit-o, tot în minimum de seturi, pe germanca Sabine Lisicki (nr. 18), scor 6-3, 6-2.
 
Cu 4-1 conduce la directe sportiva noastră, cel mai recent cele două întâlnindu-se la Australian Open, în turul I, victorie Niculescu cu 6-0, 6-3.