Intervenţia ex-preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, pe canalul public TF1, i-a lăsat pe mulţi perplecşi prin acuzele terifiante aduse magistraţilor. Potrivit unui sondaj Harris Interactive, publicat joi, 52% dintre francezi nu au fost convinşi de explicaţiile avansate. Ceea ce omitea fostul rezident al Palatului Elysee era faptul că momentan este implicat în vreo şapte dosare, în toate beneficiind de prezumţia de nevinovăţie. Prin tot repertoriul său, Nicolas Sarkozy nu s-a deosebit cu nimic de fostul premier italian Silvio Berlusconi, care execută acum o pedeapsă de un an de muncă în folosul comunităţii. Ca şi “Il Cavaliere”, ieri, Nicolas Sarkozy vrea să creadă astăzi că lupta sa cu justiţia “supusă politic” va suda dreapta şi francezii se vor arunca în braţele ei. Pariu riscant. Dar e tot ceea ce poate face. Cotidianul italian “Il Fatto Quotidiano” titrază: “acum scandalurile vorbesc franceaza”. Puterea generează, de regulă, un sentiment de impunitate. Numai că din mai 2012, Nicolas Sarkozy a devenit un cetăţean ca oricare altul. Că magistraţii din Departamentul Anticorupţie n-au uitat completamente faptul că în 2009 Nicolas Sarkozy voia să suprime instituţia „imposibilă” a judecătorului de instrucţie, inexistentă în 80% din ţările democratice desfiinţată în multe ţări europene după 1970, întrucât confundă ancheta cu justiţia, poate fi adevărat. Dar în plan formal şi statutar, Nicolas Sarkozy are aceleaşi drepturi pe care le au şi ceilalţi cetăţeni într-o situaţie similară. În actuala fază a instrumentării cauzei el a fost plasat în arest preventiv, acuzat de corupţie activă, alături de avocatul său şi doi magistraţi. Este o premieră. Dar decizia judecătorilor de instrucţie rămâne logică şi temeinică. Banalitatea procedurală n-ar fi trebuit să facă valuri într-o ţară în care cultura judiciară este serioasă. De altfel, preşedintele Consiliului Constituţional, Jean-Louis Debre, l-a criticat sever pe fostul şef de stat, ieri, într-o emisiune de radio Europe 1 Mediapolis. Conform aşteptărilor, câţiva tenori ai fostului său partid, aflat la guvernare până în 2012, fideli între fideli, şi-au făcut auzite vocile, deşi o afacere deloc minoră, „Bygmalion”, s-a aflat până mai zilele trecute pe prima pagină a marilor cotidiene. Dacă francezii asistă la o revanşă onorabilă şi legitimă a statului de drept asupra fostului preşedinte, rămâne de urmărit. Numai că mulţi dintre apropiaţii şi prietenii fostului preşedinte s-au văzut implicaţi în procese judiciare. Într-un fel, nimic insolit din acest punct de vedere. Deranjat de faptul care i s-a părut neverosimil, că i-au fost ascultate convorbirile telefonice cu avocatul său, fără a se stărui asupra substanţei acestora, Nicolas Sarkozy a acuzat judecătorii de instrucţie Claire Thepaut şi Patricia Simon afirmând că „două doamne mi-au dat întâlnire la ora două noaptea”. Peste tot în lumea civilizată puterea se comportă la fel, iar filmul în care Nicolas Sarkozy&Company sunt protagonişti nu aduce multe noutăţi de regie. Dacă se poate totuşi trage o concluzie minoră aceea nu poate fi alta decât una singură: Nicolas Sarkozy era un atlet al dreptăţii care reproşa între alte României că nu întruneşte standardele de accedere în spaţiul Schengen…printre altele din cauza nestăvilirii corupţiei.
