Ştiinţa, o nouă victorie în stagiul din Slovenia

0
334

Seria rezultatelor pozitive continuă pentru echipa Craiovei, chiar dacă Jerry Gane se află într-un moment al căutărilor. Aflaţi într-un stagiu de pregătire în Slovenia, alb-albaştrii au câştigat cu 1-0 partida amicală susţinută, joi seară în compania formaţiei din prima ligă croată Slaven Belupo. Departajarea a fost făcută de autogolul lui Edson Henrique da Silva. Autorii morali ai golului victoriei au fost Sin şi Ivan. Primul pentru centrarea perfectă, iar tânărul vârf pentru insistenţă, talonându-l perfect pe fundaşul brazilian al lui Slaven.

Întâlnirea a fost una echilibrată, mult mai tacticizată decât precedenta cu Celje, cu ocazii la ambele porţi.

Antrenorul Universităţii a început cu un 11 inedit, dând credit următorilor: Straton, Frăsinescu, Achim, Ferfelea, Nuno Rocha, Băluţă, Velcovici, Kay, Madson, Curelea, Bancu.

La reluare, a schimbat total alcătuirea, intrând Irimia, Pleşan, Mateiu, Avrămia, Herghelegiu, Dănănae, Vătăjelu, Sin, Ivan şi Valskis.

În precedentele două jocuri de verificare, Universitatea a încheiat la egalitate, scor 2-2 cu Vardar Skoplje (Macedonia) şi a învins cu 6-4 pe NK Celje (Slovenia).

Mâine, Universitatea Craiova va întâlni Olimpia Ljubliana, echipă din prima ligă slovenă.