Razie printre taximetrişti

1
346

Poliţiştii Biroului Rutier Craiova au organizat, joi, o acţiune pe linia prevenirii accidentelor rutiere generate de conducătorii auto care transportă persoane în regim taxi. Poliţiştii rutieri au urmărit şi verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale de către această categorie de conducători auto. În cadrul acţiunii au fost aplicate 75 de sancţiuni contravenţionale pentru diverse încălcări ale legislaţiei rutiere, valoarea totală a amenzilor fiind de 8.460 lei, 27 dintre amenzi fiind aplicate şoferilor de taxi. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, între cei sancţionaţi se află şi Daniel Niţă, de 34 de ani, din Craiova, depistat în timp ce conducea un autoturism Logan, pe str. A.I. Cuza, fără a avea afişat la loc vizibil ecusonul cu numele şi fotografia. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în conformitate cu prevederile legale.

1 COMENTARIU

  1. Taximetriștii ar trebui să fie exemplu în trafic deoarece ei au o foarte mare experiență în conducerea autovehicolului. Ei nu ar trebui să se grăbească în trafic și să comită greșeli deoarece…merg pe banii clientului,mai ales că așteptarea la semafor sau la acordarea de prioritate este taxată de ceas. Un alt motiv ar fi acela că persoanele pe care le transportă trebuie să ajungă fără nici un risc la destinație. Și ar mai fi ceva ! Stresul ar fi mai mic deoarece nu s-ar mai gândi că îi vede vreun ,, polițai ” ! Așadar , domnilor taximetriști… reflectați !

Comments are closed.