Argentina lui Messi a devenit o sintagmă lustruită de la începutul Cupei Mondiale. Victoria in-extremis contra Elveţiei, în tradiţia paradoxurilor optimilor de finală, a adus Argentina în grupul Germania, Brazilia şi Franţa, al echipelor deja sacre campioane ale Mondialului în desfăşurare. Argentina este Lionel Messi, prodigiosul fotbalist al ultimului deceniu. Şi realitatea este de netăgătuit. Când nu marchează oferă luminoase pase de gol coechipierilor săi, iar simpla lui prezenţă în teren impune adversarilor „măsuri speciale”. În faţa Bosniei, Iranului, Nigeriei şi Elveţiei, Lionel Messi a înclinat balanţa în favoarea „albiceleştilor”. De la el se aşteaptă execuţia de geniu şi finalmente tichetul de continuare a drumului. În partida cu Elveţia, Di Maria a beneficiat de o pasă de gol de la Lionel Messi, după o cascadă de driblinguri reuşite ale acestuia şi o perforare pe axul central al sistemului defensiv helvet. Fără Messi, Argentina se exprimă confuz. Cu el este altceva. Deşi în rândul coechipierilor se află Romero, Lavezzi, Higuain sau Rojo, niciunul dintre aceştia nu impresionează. Singurul, Di Maria, combativ şi valoros, tehnic şi creativ, se arată un demn locotenent al lui Lionel Messi. Când în 1986 Argentina a câştigat Cupa Mondială, prin sclipirile lui Maradona, Burruchaga, în rol de mare secund, îndeplinea ceea ce face în prezent Di Maria. Dacă Messi este imperial, echipa Argentinei joacă bine. Considerat un Mozart al fotbalului, Messi este bine plasat pentru a deveni campion al lumii la actuala ediţie, asta însemnând o finală Brazilia-Argentina care ar presupune un duel Neymar-Messi, ambii jucători ai Barcelonei. Hopul cel mare se cheamă Belgia, prezentă în sferturile de finală pentru a doua oară în istoria sa. Ce coincidenţă: în 1986, Belgia atingea pentru prima dată sferturile de finală, trecea de ele, iar în semifinale se înclina în faţa…Argentinei, printr-o dublă a lui Maradona.