Patru proiecții de filme la Club Electroputere Craiova, cu tema „The body politics”

0
324

Club Electroputere continuă programul CEP Cinema cu un eveniment care va avea loc astăzi și mâine, 6 iulie, începând cu ora 19.00, la Club Electroputere din Craiova (Calea București nr. 56). Acesta constă în patru proiecții de filme de ficțiune de scurt și lungmetraj (curator: Larisa Oancea), ce fac parte dintr-un studiu iniţiat în 2012, având ca subiect „The body politics” / „Politicile corpului feminin în cinematograful românesc”. Intrarea publicului este liberă.

«În ultimii ani, studiile despre film tind să pună un accent mai mare pe partea estetică şi teoretică a filmului, neglijând abordarea empirică. Seria de proiecţii propusă mută accentul înspre potenţialul antropologic al cinema-ului, lăsând să respire dimensiunea socială a filmelor.

La o primă vedere, asocierea dintre antropologie şi cinema poate părea improprie, „like bread and gasoline”, după cum spune Gordon Gray. Cu siguranţă cinema-ul nu răspunde, nici pe departe, la toate întrebările, dar poate genera noi întrebări, devenind el însuşi un câmp al interogărilor, un câmp antropologic», precizează organizatorii într-un comunicat de presă.

Filmele propuse de Centrul Club Electroputere din Craiova sunt în egală măsură ficţionale şi observaţionale, ele revitalizând, într-un mod mai mult sau mai puţin explicit, o serie de teorii antropologice legate de controlul social al corpului.

Larisa Oancea este doctorand în Istoria şi teoria artei la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, cu o teză alternativă, care combină estetica filmului cu teoria şi istoria artei, o extindere a cercetărilor sale anterioare privind atât raportul pictură-film, cât şi legătura dintre film şi societate. În prezent,  Larisa Oancea îşi finalizează cercetarea la doctorat la Roma, ca resident researcher, este content contributor la „Nasty Magazine” şi administrează un blog cinefil: http://lakermesseheroique.wordpress.com/.

În program:

Sâmbătă, 5 iulie, ora 19.00

  • ·„Laura Mulvey, Visual Pleasure and Narrative Cinema” (4’17”)
  • ·„Felicia, înainte de toate” (Melissa de Raaf, Răzvan Rădulescu / 2009 / 120′)

Duminică, 6 iulie,ora 19.00

  • ·„Marilena de la P7” (Cristian Nemescu / 2006 / 48′)
  • ·„Francesca” (Bobby Păunescu / 2009 / 94′)