Fântâna „Doljana”, în filmul alb-negru al Căii Unirii

1
1410

Primăria Craiova şi-a propus să înlocuiască arteziana de la Doljana cu un monument vertical care să fie prima columnă a Băniei. Un stil nou, o altă abordare, care ne-au provocat să dăm fuga la amintiri, să scoatem din rafturi albumele cu poze ale Craiovei de altădată. Am descoperit parfumul de epocă, dar tristeţea prăvăliilor de pe Unirii. Cum multe au dispărut la cutremurul din 1977, a rămas câte un gol – cum este şi cel pentru care se caută acum soluţii – pe care mulţi primari s-au străduit să-l umple. Mereu paradoxală, Craiova continuă însă să respire viaţă chiar şi din fotografie!

O fotografie-document, în alb-negru, de la anul 1937 surprinde centrul oraşului, aşa cum era el înainte de cutremurul din 1977. În prim-planul imaginii se observă clădirile mari care se păstrează şi acum – fostul Hotel Palace şi actualul Palat al Prefecturii. English Park-ul de astăzi era numai o zonă incipientă de verdeaţă, iar o casă se afla mult în interiorul său. Ceea ce ne interesează pe noi, zona dinspre biserica „Sf. Ilie”, este dominată de case, unele mai mari şi altele mai mici. Toate însă erau lipite unele de altele, astfel că strada „Nicolăescu-Plopşor” nici nu exista.

O bucăţică din Calea Unirii

O altă poză, la fel de rară, ne oferă o bucăţică din Calea Unirii, o stradă plină de prăvălii şi foarte circulată. În partea îndepărtată a imaginii se observă silueta hotelului Palace, în funcţie de care se pot localiza uşor casele compacte care încadrau atunci Calea Unirii. Din păcate, fotograful s-a plasat chiar în locul care ne interesează pe noi, aşa că instantaneul său nu cuprinde şi zona actualului restaurant Doljana. Însă, cu ajutorul acestor fotografii-document, alături şi de câteva amintiri ale celor care au locuit prin apropiere, ne putem reconfigura cât de cât zona. „Pe locul actualei fântâni erau case, multe case. De fapt, era o zonă densă de case. Copil fiind şi locuind pe aproape, îmi amintesc foarte bine că acolo se afla un fotograf şi o cofetărie. Casele acelea s-au degradat la cutremurul din 1977 şi au fost apoi dărâmate”, îşi aminteşte arhitectul Emilian Ştefârţă, directorul Muzeului de Artă.

Cafenelele cochete şi prăvăliile de la parter

Aşa cum şi pozele vorbesc, casele semănau cu cele care s-au păstrat pe strada „Lipscani”. Nu erau foarte înalte, compuse din parter şi etaj, cu scară interioară şi destul de stâmte, cu doar două perechi de ferestre lungi. Foarte puţine aveau şi două etaje, iar acestea erau împodobite, de obicei, şi cu un acoperiş stilizat. Toate aveau, obligatoriu, prăvălie la parter. Firmele erau plasate deasupra uşii şi se întindeau peste toată lăţimea prăvăliei, deci unele foarte mari. Cafenelele şi birturile se distingeau dintre celelalte pentru că aveau şi copertine din pânză la intrare. Pozele alb-negru nu pot fi, din păcate, concludente şi în privinţa coloritului acestor bucăţi de pânză, arătând doar că erau deschise la culoare sau, uneori, şi cu dungi mai închise. Tot din fotografii cunoaştem că strada „Unirii” era pavată cu piatră şi oamenii circulau cu trăsurile.

În căutarea unei tradiţii

Fântâna de la restaurantul Doljana nu are în spate, aşadar, nici o fărâmă din Craiova Veche. După cutremurul devastator din 1977, Calea Unirii a fost văduvită de multe case. Arhitecţii spun că imobilele nu s-au prăbuşit atunci în stradă, dar că zidăria multora a suferit destul de mult încât le-a grăbit demolarea. Aşa a apărut şi locul viran de la actualul restaurant „Doljana”. Mult timp nu a fost înlocuit cu nimic. Apoi a apărut acolo un aşa-zis parc, pe care comuniştii l-au dichisit sumar, în stilul anilor 80, cu băncuţe şi pomi. Tot atunci a fost gândită şi prima arteziană ca obiect de decor pentru acest spaţiu. Avea o structură geometrică, cu mai multe alveole hexagonale, unele pline cu apă, altele cu verdeaţă. Arteziana de acum, amenajată în trepte placate cu marmură, a apărut în 2007, odată cu celelalte fântâni din centrul Craiovei.

Craiova Iphone

Cea mai proaspătă imagine a fost surprinsă de noi chiar ieri. Ne întorceam de la Muzeul de Artă, având pe stick imaginile din Craiova Veche, când ne-a izbit în faţă o înfăţişare inedită: semăna cu o piscină, şi încă una cu valuri. Profitând de faptul că nici un poliţist comunitar nu se afla prin zonă, doi copii de etnie romă se scăldau amuzaţi în apele – şi aşa tulburi – ale fântânii. Urcau treptele şi le coborau, înotau de-a lungul bazinului. Cu tricourile şiroind de apă, ieşeau pe mal cât să-şi mai tragă sufletul. Şi plonjau iar în apă. Chicotelile lor speriaseră porumbeii şi îi distrau copios pe cei care treceau prin zonă. Ca să nu rateze momentul, câteva domnişoare îşi activaseră degrabă Iphone-urile şi făceau poze. Poate că şi aceste instantanee, ale fântânii cu copii bronzaţi scăldându-se, vor deveni şi ele fotografii-document şi vor vorbi de la sine despre lumea lor.

Dar cum despre asta nu putem şti nimic, nu putem decât să lăsam timpul să vorbească. Până atunci, noi vă invităm să vă plimbaţi măcar un pic, măcar cu imaginaţia pe vechea Unirii, lucru posibil graţie pozelor care ne-a fost puse la dispoziţie cu multă amabilitate de muzeograful Lucian Rogneanu.

1 COMENTARIU

  1. craiova pina la ctremurul din 1977 centrul respecti uniri se plimbau toti tineri [ dela palas la rest. minerva ]imbracati in ce aveaumai bun ] in celelate strazi in special lpscani [ botezat 30 decembrie ] existau cele mai frumoase maganine ==iar acum in acesate spati se vind haine second handsi aum intrebarea pentru d-na primar dupa chipurile o reabilitare pe picior ce va functiona in acestea cauza distrugeri comertului civiliza din centrul craiocei sa datorat ca cei care au condus au aprobat lidl,kaufland metro sel gros auchan si oamenii se duc acolo daca acestia erau amplasate la cca 15-20km magazinele din centru numai avea de suferit dar cind se face ce nu trebuie se cheama incompetenta

Comments are closed.