Ministrul Educaţiei, anostul Daniel Funeriu, a spus ceva, ieri, nedesluşibil, într-o declaraţie de presă, despre rezultatele deprimante la bacalaureatul din această vară: 44,47% – promovabilitate înainte de soluţionarea contestaţiilor. Ce a omis să spună este că el însuşi este imaginea învăţământului preuniversitar din România. Şi nu mai evocăm stuporile gramaticale, inventariate de alţii, la acest ministru depăşit complet de ceea ce îi revenea să facă, printr-o reformă discutabilă. Lipsit de anvergură pedagogică, lipsit de credibilitate şi notorietate, dar şi de o solidă cultură generală, Daniel Funeriu ar fi avut, cu siguranţă, mari probleme în promovarea BAC-ului, al cărui rost nici nu-l înţelege. Spunea un ziarist de referinţă, oricum bănuit de înţelegerea fenomenului educaţional, că bacalaureatul nu mai face doi bani în zilele noastre. Poate avea dreptate. Numai că un liceu bine făcut, cu program de învăţământ bine dozat şi bacalaureat riguros, garantează minima civilizaţie mentală a absolvenţilor săi. Cum s-a ajuns aici e o lungă poveste. Constantin Noica era de părere că între 35 şi 40 de ani ar trebui să trecem încă o dată, cu toţii, prin câteva clase de liceu: să învăţăm din nou, de data aceasta mai nobil şi mai motivaţi, lucrurile miraculoase parcurse sub constrângere la o vârstă fragedă. Liceul, cu deschiderea lui enciclopedică, nu e doar un bun început, ci şi o bună împlinire, apogeul legitim al oricărui proces formativ. De la rezultatele bacalaureatului din această vară, la programul de reformă evocat de ministrul Funeriu, e un abis de incomprehensiune. Adică distanţa dintre mutilare şi educaţie. Ruşinea acestei distanţe trebuie luată în cârcă de actualul ministru. Arogant şi „mândru de bacalaureat”. Care chiar crede că poate sta alături de Andrei Marga, Ecaterina Andronescu, Liviu Maior şi alţi foşti miniştri ai Educaţiei. Faptul că 661 de candidaţi au fost eliminaţi la sesiunea de bacalaureat pentru fraudă, neputând susţine, astfel, sesiunea de toamnă şi nici pe cea a anului următor, nu este o performanţă. Ci expresia evaluărilor prosteşti, concedierilor, tăierilor de salarii, reducerilor bugetare, care au demotivat cadrele didactice, dar şi elevii. Începând, evident, cu demisia sa de onoare, în faţa „producţiei nete” a bacalaureatului, Daniel Funeriu avea la îndemână o mie şi una de justificări. În şcoala românească, dincolo de unele excepţii, nu se mai face carte. Domnii elevi se uită şi ei în jur. Şi ce văd pe toate ecranele patriei, cine sunt oamenii de succes, căţăraţi în funcţii bine plătite, vedetele, „personalităţile momentului”? Sunt ei oameni riguroşi, inteligenţi, instruiţi, corecţi, profunzi? Nu tocmai. Când deputatul de Băileşti Gelu Vişan se declară în dezacord cu academicianul Dinu C. Giurăscu şi prof. univ. dr. Andrei Marga, pe chestiuni de istorie recentă, când Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, face ce face în văzul lumii, la legea pensiilor, când alţi inşi, incapabili să vorbească corect româneşte, să articuleze un dialog raţional, se doresc „comunicatori”, atunci convingerea dobândită nu este alta decât aceea că maxima calitate nu e inteligenţa, nu e cultura, ci şmecheria. Cheia reuşitei: superficialitatea şi lipsa de profunzime. România de astăzi, s-o spunem fără inhibare, e ţara unde nu-i nevoie de inteligenţă, de creativitate şi seriozitate. Politica educaţională se poate reduce la numărătoarea de voturi. Şi asta o ştie bine şi Daniel Funeriu.
