Companiile americane se plâng că li se cere mită în România

0
276
Mark Gitenstein

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, într-un interviu pentru „Adevărul”, că există companii americane care au investit în România şi care se plâng de faptul că oficialii români le cer mită. Ambasadorul american a menţionat că a discutat cu reprezentanţi ai companiilor americane deja prezente în România care se lovesc fie de probleme cu corupţia, fie de lipsa transparenţei, fie de lipsa previzibilităţii. „Mi se plâng tot timpul. Mai există un număr de companii care se gândeau să investească în România şi care, fie nu au luat o decizie, fie se tem să investească în România din această cauză. Pentru că există o lipsă de previzibilitate şi există acuzaţii şi probleme semnificative cu corupţia şi transparenţa”, a spus Gitenstein. El a menţionat că nu poate da nume concrete, pentru că aceste companii i-au vorbit confidenţial şi l-au rugat să facă ceva în legătura cu asta: „În unele cazuri, când trebuia să se ia o decizie, când ţinea de guvern sau de agenţiile guvernamentale, m-am dus direct şi i-am rugat să îndrepte erorile. În alte cazuri, problemele au intrat pe o listă, pe care o supun din când în când atenţiei premierului, preşedintelui, ministrului de Justiţie. Şi este baza pe care mă sprijin când iau poziţie”.

Întrebat dacă au fost primite plângeri din partea companiilor americane potrivit cărora oficiali români le-au cerut mită, Gitenstein a răspuns: „Răspunsul la această întrebare este da. Dar sunt şi mai îngrijoraţi de faptul că au sentimentul că pierd anumite licitaţii şi competiţii în favoarea altor companii, care se angajează în acest tip de activităţi”.