Noi zboruri charter de pe Aeroportul Internațional Craiova

0
7493

Aeroportul Internațional Craiova a dat startul zborurilor charter de vară către destinații turistice de top. Noul terminal va găzdui primele fluxuri de turiști care pleacă în concediu.

Sezonul zborurilor charter de vacanță a fost deschis pe Aeroportul Internațional Craiova, odată cu lansarea curselor directe către mai multe destinații turistice. Directorul Aeroportului Internațional Craiova, Sorin Manda, a precizat că pasagerii vor putea ajunge direct în unele dintre cele mai căutate destinații turistice ale verii: “Antalya, Hurghada, Creta,Palma de Mallorca,Tunisia. Prin colaborarea cu partenerii noștri din industria turismului și cu operatori aerieni de încredere, oferim comunității din Oltenia și din regiunile învecinate acces rapid și confortabil către destinații de vacanță extrem de apreciate.Această vară aduce și o premieră pentru infrastructura aeroportuară locală, fluxul de turiști urmând să tranziteze noua infrastructură. Ne bucurăm să vedem că noul terminalul va fi animat pentru prima dată de emoția plecărilor în concediu, de familii care pornesc spre mare și de pasageri care aleg să își înceapă vacanța de la Craiova”. Pe 1 iunie, Aeroportul Internațional Craiova a deschis o nouă parcare cu 163 de locuri pentru mașini și autobuze. Tarifele rămân aceleași, iar plata se poate face cash sau cu cardul.