
În fine, ca rector ales al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, nu pot să nu amintesc și să mă bucur că această zi de sărbătoare dedicată cadrelor didactice a fost stabilită prin raportare la data nașterii lui Gheorghe Lazăr, considerat unul dintre fondatorii învățământului modern (inclusiv superior) în Limba română (personalitatea principală în acest sens în Țara Românească), care și-a realizat studiile inițiale de învățământ superior (academic) în instituția academică clujeană pe care UBB o continuă astăzi” – prof univ. dr. psih. Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării, membru al Academiei Române (m.c.) și al Academiei Europene.
“Sărbătorim azi, 5 iunie, Ziua învățătorului, o zi care, an de an, trebuie să fie un prilej de mare sărbătoare în întreg sistemul de învățământ preuniversitar românesc. Este ziua în care s-a născut la Avrig în 1779 marele pedagog, teolog și inginer român, Gheorghe Lazăr, fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească. De altfel în 1818 a înființat în București prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava. Este ziua în care trebuie să le mulțumim învățătoarelor și învățătorilor noștri care, cu pasiune, blândețe, dedicare și înțelepciune deschid pentru toți copiii din România, fantastica fereastră a cunoașterii. Ei sunt cei care îi îndrumă pe micuți în realizarea primilor pași în viața de școlar și așază primele fundamente ale viitorilor adulți, prin modelul care devin pentru aceștia. Astăzi, ne amintim cu mare drag și nostalgie de doamna sau domnul nostru învățător, dar și de toate cadrele didactice care ne-au însoțit ani la rândul în viață și care au contribuit enorm la creșterea și dezvoltarea noastră profesională. Astăzi este despre devotament și despre bucuria de a dărui, despre acei oameni care nu privesc indiferenți locul de muncă ci îl tratează cu mare bucurie, știind ce responsabilitate au pentru copiii din propriile clase. Deși nu au de fiecare dată cele mai bune condiții de muncă, iar eforturile făcute de colegii noștri au fost în multe contexte de-a dreptul supraomenești, dascălii din România au căldura și devotamentul pentru nobila profesie aleasă. Școala ne oferă lecția conduitei în societate, iar Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământ (USLI) Dolj a ales să fie partenerul educației de calitate de mai bine de 36 de ani. Vom rămâne principalii susținători ai drepturilor profesionale ale angajaților din învățământul preuniversitar doljean, iar toate demersurile făcute de noi nu vor face decât să sprijine eforturile depuse de colegii noștri pentru un învățământ de calitate în școala românească. Sper ca dragostea pentru educație să ne caracterizeze și de acum înainte, iar OAMENII cu putere de decizie în această țară să înțeleagă, în actualul context, rolul imens pe care îl are ȘCOALA într-o societate democratică. Pe 5 iunie sărbătorim pe cineva special – pe dumneavoastră, dragi doamne și domni învățători! Felicitări pentru pasiunea și devotamentul pe care le investiți în educația copiilor noștri! Mulțumim pentru că îi inspirați să viseze și să realizeze lucruri mari! La mulți ani, dragi colegi!”, prof. Bogdan Manea, preşedinte USLI Dolj.