Gazonul de pe “Ion Oblemenco” a ajuns la Liceul Energetic

0
156

Suprafaţa de joc de pe „Ion Oblemenco” a fost îndepărtată, pentru ca stadionul să fie amenajat pentru “Intencity”, festival care se va desfăşura în perioada 26-29 iunie. Dacă în anii trecuţi, covorul hibrid a ajuns fie în Parcul Pedagogic, fie deasupra canalului colector, de această dată a fost amplasat pe terenul de la Liceul Energetic, acolo unde se antrenează grupele de juniori ale unui club de fotbal de drept public.

„Se lucrează în aceste zile la montarea gazonului hibrid pe terenul de sport al Liceului Energetic. În această locație a fost realizat în prealabil un sistem de irigare automată, astfel încât gazonul să poată fi refolosit în cele mai bune condiții de echipele de fotbal de copii, care vor avea astfel condiții de nivel european”, a anunţat pe facebook primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

Pe 12 iulie începe un nou campionat şi noul gazon ar trebui să fie amenajat până atunci. Totuşi, ca măsură de siguranţă, conducerea clubului din Bănie va solicita să joace în deplasare în prima etapă din Superligă, în cazul în care noul gazon nu ar fi gata de inaugurare. La sfârşitul lunii iulie, Ştiinţa va evolua în turul 2 preliminar al Conference League şi clubul a ales şi o arenă de rezervă în cazul în care „Ion Oblemenco” nu a fi pregătit de meci. Astfel, stadionul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu este ca variantă de back-up pentru elevii lui Mirel Rădoi.

În 2022, alb-albaştrii au fost nevoiţi să se mute la Severin pentru meciul cu Hapoel Beer Sheva, întrucât în acel an festivalul Intencity, aflat atunci la ediţia inaugurală, s-a desfăşurat în luna august. De atunci, perioada festivalului  a fost devansată, tocmai pentru a nu afecta programul Universităţii Craiova.

Pentru a folosi arena “Ion Oblemenco”, Universitatea Craiova plăteşte 18.000 de euro pe meci, iar pentru un joc în cupele europene costul este unul mult mai mare, de 38.000 de euro pe meci.

 

Foto: Lia Olguţa Vasilescu facebook

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *