Liga Campionilor: Loris Karius – comoție cerebrală în timpul finalei

0
402

Loris Karius, portarul lui Liverpool, a fost, zilele trecute, supus unor investigații medicale, la Massachusetts General Hospital – Boston. Medicii au concluzionat, printr-un comunicat, difuzat ieri, că jucătorul german a fost victima unei comoții cerebrale, contactată în minutul 49 al finalei dintre Liverpool și Real Madrid, la un duel cu Sergio Ramos, care l-a lovit la tâmpla stângă. Jucătorul s-a plâns arbitrului, care nu a luat în seamă protestele. În urma acestui eveniment, portarul lui Liverpool a comis două erori monumentale, de acum cunoscute, prin care s-a tranșat rezultatul final. „La momentul evaluării noastre, principalele simptome reziduale sugerează că jucătorul a avut disfuncționalități de viziune spațială. Este posibil ca asemenea dificultăți să-i fi afectat prestația”, se spune în comunicat. Portarul german a relatat cele întâmplate medicului Ross Zafonte, specialist în tratarea sportivilor de performanță. Sergio Ramos este autorul mai multor acțiuni polemice, în cursul finalei de C1, între care și accidentarea gravă a internaționalului egiptean, Mohamed Salah, printr-o schemă de judoka.