Internaţionalii Craiovei vor juca împotriva Finlandei

0
416

După victoria cu Chile, naţionala României dispută un meci amical la Ploieşti, astăzi, de la ora 20.30

Cei trei jucători ai Universităţii Craiova convocaţi la lotul naţional, Mitriţă, Băluţă şi Bancu, au fost menajaţi de selecţionerul Cosmin Contra în partida amicală câştigată cu 3-2 împotriva Chile, în Austria, dar au şanse mari să joace în partida de verificare de astăzi, ora 20.30 (în direct la Pro TV), de pe arena „Ilie Oană” din Ploieşti, cu naţionala Finlandei. Cu ocazia partidei de astăzi, portarul Bogdan Lobonţ îşi va face retragerea oficială de la echipa naţională. Ultimele confruntări ale tricolorilor cu naţionala nordică au fost în preliminariile pentru Euro 2016 şi s-au încheiat cu 2-0 pentru România, la Helsinki, şi 1-1 la Bucureşti. „Sper ca la meciul cu Finlanda să vedem un joc mai consistent, apropiat de cel din meciul cu Suedia, pentru că echipa Finlandei este un pic asemănătoare ca joc şi mentalitate cu cea a Suediei. Din punctul meu de vedere, nimic nu se analizează corect de când sunt eu la echipa naţională. Dacă ieşim la televizor sau pe posturi şi le luăm băieţilor din merite, atunci nu construim nimic. Meciul cu Chile a fost cel mai slab al nostru. La fel de prost am jucat şi în repriza secundă a partidei cu Olanda. În rest, jocul echipei naţionale n-a fost chiar atât de rău încât să ne facem griji. Eu cred că am avut meciuri puternice în care echipa României a jucat un fotbal plăcut”, a declarat selecţionerul Cosmin Contra. Pentru acest joc, selecţionerul contează pe următorul lot. Portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes), Florin Niţă (Sparta Praga), Silviu Lung (Kayserispor), Bogdan Lobonţ (AS Roma); Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Romario Benzar (FCSB), Cristian Săpunaru (Kayserispor), Ionuţ Nedelcearu (UFA), Mihai Bălaşa (FCSB), Alin Toşca (Benevento), Nicuşor Bancu (U Craiova); Mijlocaşi: Alexandru Cicâldău (Viitorul), Paul Anton (Anji Mahacikala), Dragoş Nedelcu (FCSB), Constantin Budescu (FCSB), Nicolae Stanciu (Sparta Praga), Dorin Rotariu (Mouscron), Dennis Man (FCSB), Alexandru Chipciu (Anderlecht), Alexandru Mitriţă (U Craiova), Ciprian Deac (CFR Cluj), Adrian Stoian (Crotone), Gheorghe Grozav (Bursaspor); Atacanţi: George Ţucudean (CFR Cluj), George Puşcaş (Novara), Alexandru Băluţă (U Craiova).

Ca şi comparaţie cu amicalul cu Suedia de la Craiova, unde preţurile biletelor stabilite de FRF au fost 30 de lei la peluze şi 90 de lei în restul arenei „Ion Oblemenco”, la meciul amical de astăzi, de la Ploieşti, cu Finlanda, tichetele costă 10 lei la peluze şi 30 de lei în restul stadionului. De asemenea, dacă în Bănie FRF nu a lansat gratuităţi, la Ploieşti copiii sub 14 ani vor putea intra fără a plăti.