Cristian Liviu Burada își lansează volumul de versuri „Fel de învățături”

0
104

Cristian Liviu Burada a publicat, recent, la Editura „Spirit Românesc” din Craiova, volumul de poezie intitulat Fel de învăţături, pe care îl lansează astăzi, ora 11.00, la Casa Băniei (Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei). Invitat este scriitorul Horia Gârbea, alături de care se vor mai afla conf. univ. dr. Gabriel Coșoveanu – președintele Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, și criticul literar Constantin M. Popa. Cristian Liviu Burada a debutat editorial cu poeme în antologia colectivă „Tărâmuri de dragoste”, apărută în anul 1978, la Întreprinderea Poligrafică Oltenia. A publicat apoi „Îngeri de nisip” (poeme, Editura „Ramuri”, Craiova, 1998), „Ghilotina de fum” (poeme, Editura „Pasărea Măiastră”, Craiova, 1999), „Jurnal de petrecere” (poeme, Editura „Scrisul Românesc”, Craiova, 2000), „Echerul fosforescent și alte câteva lumini” (Editura Fundației „Luceafărul”, București, 2008), acest din urmă volum fiind distins, în 2009, cu Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova.