Asociaţia Studenților Timoceni, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea din Craiova, au organizat la finele săptămânii, Conferinţa Naţională A.S.T. La această acţiune au participat studenţi, profesori, reprezentanţi ai Departamentului Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii din Craiova şi reprezentanţi ai liderilor din Valea Timocului.
În deschiderea Congresului, Aleksander Najdanovic, Preşedintele Asociaţiei Studenţilor Timoceni din Craiova, a explicat motivele solide pentru care studenţii sârbi tind să-şi facă studiile în centrele universitare din România. „În trei ani am reuşit să schimbăm unele lucruri legate de învăţământ în România, dar altele au rămas nerezolvate, pe care planificăm să le soluţionăm împreună cu Departamentul Românilor de Pretutindeni…”, a precizat liderul studenţilor timoceni din Bănie. În cadrul acestei întruniri au fost discutate perspectivele studenţilor din Serbia şi problemele integrării acestora în societatea românească. Conferinţa a avut loc în premieră la Craiova, eveniment prilejuit şi de înfiinţarea celei de-a doua asociații timocene la Timișoara, în data de 20 mai a.c., dată în care s-a înființat și AST Craiova, acum trei ani.
„Colectăm cărți pe care copiii nu știu să le citească”
Bozidar Jankovic, consilier al Mişcării Democratice a Românilor din Serbia, le-a vorbit celor prezenţi la Congres despre lipsa profesorilor de limbă română în Valea Timocului, dar și despre dificultatea procurării de manuale şcolare adaptate pentru învățământul preuniversitar. „Colectăm cărţi pe care copiii nu ştiu să le citească. Statul român oferă 300 de burse pentru studenţii timoceni, dintre care 80-90% îşi fac studiile la facultăţile de medicină şi farmacie. Adresez un îndemn studenților să se înscrie la facultăţile de litere, care, mai apoi, să înveţe copiii din Serbia limba română. Am realizat că am învăţat româna atunci când am început să gândesc româneşte”, susţine Bozidar Jankovic.
„Studenţii trebuie să participe activ în viața culturală românească”
Referitor la problema învăţării limbii române, un punct de vedere pertinent, l-a avut şi preşedintele AST Timişoara, Milos Zurzevic, care a declarat că „studenții timoceni care îşi fac studiile în anul pregătitor, trebuie cazați în camere cu studenții români pentru o socializare mai bună și o asimiliare mai eficientă a limbii române”. Studenţii au venit cu idei și sugestii în domeniul educaţional, abordând tema integrării lor atât în societatea românească, cât şi în marea familie a Uniunii Europene, Serbia fiind ţară candidat. Dorinţa lor ar fi ca la finalul studiilor universitare să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi studenţii români. Ei mai cer calitatea de observator în cadrul Comisiei de selecție a studenților timoceni admişi la studii în România. În acest context s-a pronunţat şi Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din România, Viorel Dolha, care a propus câteva criterii de selecție a viitorilor studenţi: să se declare români la recensământ, să aibă activităţi în cadrul ONGurilor, să participe activ în viața culturală românească.
Basarabenii i-au felicitat pe colegii din Timoc
La această dezbatere a participat și profesorul de istorie,Valentin Băluțoiu, de la Colegiul „Carol I” din Craiova,care, pentru a face mai bine cunoscut adevărul istoric, a oferit tuturor participanților la eveniment cartea „Istoria românilor din sudul Dunării” al cărei autor. O încurajare „frăţească” a venit şi din partea preşedintelui Federației Asociaţiilor de Basarabeni din România, Ion Cobîşenco, care i-a felicitat pe colegii timoceni cu ocazia înființării celei de-a doua asociaţii, la Timișoara. Acesta a menţionat că „prin acest proces au trecut şi studenții basarabeni aflați la studii în România, care au creat organizații similare în 14 centre universitare din țară, iar în urmă cu doi ani, aceste asociații au format o entitate la nivel național, numită Federația Asociațiilor de Basarabeni din România. Asociația Studenților Timoceni a reușit într-un termen scurt de la înființare să implimenteze o serie de proiecte de mare anvergură, unele dintre ele desfășurându-se în parteneriat cu Asociația Studenților Basarabeni din Craiova”.
Bogdan Stanoevic, ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, într-o scrisoare, adresată studenţilor :
„România consideră că are o obligație morală să ofere beneficiile unei pregătiri universitare de înaltă ținută, cum este cea asigurată de universitățile sale, tuturor românilor – nu doar cetățenilor români din interiorul granițelor, ci tuturor românilor….”
ELIZA BOTNARI