Figura istorică preferată a premierului turc este Mehmet Cuceritorul Constantinopolului, în 1453. Ca şi predecesorul său, Recep Tayyip Erdogan visează să-şi lase amprenta pe Piaţa Taksim. Dacă în cele din urmă a dispus, sâmbătă, retragerea forţelor de ordine din piaţă, pentru calmarea manifestanţilor, fostul primar al Istanbulului n-a renunţat la proiectul de reamenajare urbană aflat la originea revoltei. Într-un interviu televizat difuzat duminică, el a admis că un centru comercial nu va putea fi, în cele din urmă, construit, dar a reiterat, între altele, dorinţa de a ridica o moschee. Piaţa Taksim a devenit miza unor confruntări ideologice şi a unor jocuri politice. Şi, prin urmare, nu este decât o coincidenţă faptul că s-au tăiat câţiva arbori în parcul Gezi, adiacent, care a adus lumea în stradă. Inima nevralgică a părţii europene a metropolei nu este o reuşită urbanistică. Dar este un simbol al kemal-ismului, cum decriptează Massicard Elise, director al Obsevatorului vieţii politice turce al Institutului francez de studii anatoliene. Aici dăinuie o statuie care comemorează războiul de eliberare naţională şi fondarea republicii. Tot aici se găseşte Centrul naţional Ataturk, un alt simbol, clădire masivă, în prezent închisă pentru probleme structurale. Încă o dată, Recep Tayyio Erdogan ar dori demolarea acestuia, menţionând că vrea să-l înlocuiască cu un teatru de operă. Pentru toţi turcii laici care văd în acest templu al culturii un bastion republican, construcţia unei moschei este percepută ca un sacrilegiu. Proiectul nu este nou. Premierul islamist Nehmettin Erbakan intenţiona acelaşi lucru în anii ’90. Erdogan a preluat moştenirea de la mentorul său. Proiectul iniţial prevedea construcţia unui edificiu religios şi a unui centru comercial, într-o viziune a societăţii islamo-conservatoare a partidului Justiţie şi Dezvoltare. Toate aceste detalii au amplificat o nemulţumire existentă, exacerbată şi prin interzicerea vânzării de alcool pe terase. Piaţa Taksim a devenit un loc al stângii turce. Duminică, drapelurile sindicatelor şi grupurilor de extremă-stângă au luat cu asalt piaţa. Care mai aminteşte şi de altceva. La 1 mai 1977, 34 de manifestanţi au fost ucişi de lunetiştii de pe acoperişurile din împrejurimi. După aceea, Piaţa Taksim a fost închisă pentru o parte a populaţiei. Sunt şi alte simboluri istorice aduse în discuţie. Ciocnirile între poliţie şi demonstranţi nu s-au potolit, deşi premierul Erdogan a negat orice derivă autoritară şi a respins eventualitatea unei „primăveri turce”. Pentru prima dată de la debutul manifestărilor s-au înregistrat doi morţi. Uniunea medicilor turci a anunţat că un tânăr a fost ucis duminică seara la Istanbul de o maşină care a intrat în mulţime, iar un alt tânăr, de 22 de ani, a murit luni la spital, după ce a fost împuşcat în timpul unei manifestaţii în sudul Turciei, potrivit postului NTV. „Abdullah Comert a fost grav rănit…de gloanţe trase de o persoană neidentificată”, a transmis NTV, citând un comunicat al guvernului local al provinciei Hatay, aproape de frontiera siriană. Poliţia nu ezită să folosească în dispersarea mulţimii grenade şi gaze lacrimogene, fără a reuşi intimidarea studenţilor şi tinerilor, în majoritate, reuniţi în centrul oraşului Istanbul, dar şi în capitala Ankara. Twitter şi Facebook rămân mijloacele preferate de comunicare, în timp ce o mare parte a mass-media turcă continuă să minimalizeze evenimentele. De la Rabat (capitala Marocului), unde se află într-o vizită, Erdogan a apreciat că situaţia este „pe cale să revină la calm”, iar „la întoarcerea mea (…) problemele vor fi reglate”. Ieri, vicepremierul Bulent Arinç a cerut turcilor să înceteze manifestaţiile „astăzi”.
