Pedeapsă redusă la apel pentru unul din complicii lui Horaţiu Vili Ene

0
513

Judecătorii Curţii de Apel Craiova au soluţionat apelul în dosarul în care craioveanul Horaţiu Vili Ene, condamnat deja definitiv într-o altă cauză, şi alţi patru inculpaţi au fost găsiţi vinovaţi de evaziune fiscală. Instanţa de apel i-a redus unuia dintre inculpaţi pedeapsa de la 3 la un an şi 11 luni de închisoare, dispunând suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani şi 11 luni. Apelurile celorlalţi inculpaţi au fost respinse. În plus, inculpaţii au de achitat peste un milion de lei statului, pentru a acoperi prejudiciul creat prin activitatea infracţională. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reamintim că, potrivit anchetatorilor, cercetările în acest dosar au început de la craioveanul Horaţiu Vili Ene, de 41 de ani, reţinut pe 31 mai 2011 pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prejudiciul creat de acesta fiind de peste 1,1 milioane lei, după cum anunţau anchetatorii la momentul respectiv. Din cercetările efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, în colaborare cu ofiţeri ai SIPI Dolj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, s-a stabilit că Horaţiu Vili Ene, în calitate de administrator al SC ECV Craiova, a derulat diverse activităţi comerciale, în perioada 2007-2009, fără a întocmi documentele contabile legale, prin activitatea infracţională creând un prejudiciu bugetului de stat de 1.173.557 lei. Prin firma respectivă bărbatul achiziţiona cereale de la persoane fizice, pe care ulterior le vindea, fără a evidenţia în contabilitate veniturile obţinute. Din anul 2009, bărbatul şi-a mutat operaţiunile pe alte societăţi comerciale. Pe 31 mai 2011, poliţiştii au descins la locuinţa bărbatului, dar şi la domiciliile altor persoane suspectate că i-ar fi complici la activitatea infracţională, fiind descoperite şi ridicate în vederea cercetărilor înscrisuri, chitanţe şi facturi cu care s-au umplut patru saci. Documentele cu pricina au fost folosite de oamenii legii pentru continuarea verificărilor la toate societăţile în care Horaţiu Ene a fost partener sau administrator, deoarece îl suspectau pe bărbat că ar fi achiziţionat cereale şi de pe piaţa comunitară, pe care ulterior le-a valorificat fără a înregistra în contabilitate veniturile obţinute. În urma acestor verificări, a reieşit că bărbatul a fost sprijinit pe parcursul activităţilor desfăşurate de Costel Adrian Marinescu. Acesta era administrator al unei firme “fantomă”, înfiinţată pentru activitatea infracţională desfăşurată de Ene, mai precis furniza facturi fictive pentru a se putea sustrage de la plata TVA şi a impozitului pe venit.

În acest dosar, atât Ene, cât şi Marinescu au fost condamnaţi definitiv, primul la 3 ani de închisoare cu executare, iar al doilea la 2 ani de închisoare cu suspendare.

Colaboratorii lui Ene au ajuns după gratii

Continuând ancheta, pe 4 aprilie 2012, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpaţilor Daniel Andi Sfîrlogea, Romulus Mihart, Horaţiu Vili Ene, Claudia Ene şi Liviu Marius Călinescu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, încasarea sau plata dividendelor din profituri fictive, transmiterea fictivă a părţilor sociale deţinute într-o societate în scopul sustragerii de la urmărire penală. Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat că inculpaţii, în mod repetat au constituit societăţi comerciale prin intermediul cărora au derulat tranzacţii comerciale generatoare de venituri, neevidenţiate în contabilitate ori au înregistrat tranzacţii fictive în scopul denaturării obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, iar ulterior pentru a împiedica verificările financiare, au concesionat sau preluat fictiv părţile sociale ale societăţilor.

În aprilie 2012 au fost trimişi în judecată, iar pe 17 decembrie 2012 judecătorii Tribunalului Dolj au pronunţat soluţia şi în acest dosar, toţi cei cinci inculpaţi fiind găsiţi vinovaţi. Horaţiu Vili Ene a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni închisoare, Claudia Ene la 3 ani de închisoare, Daniel Andi Sfîrlogea tot la 3 ani de închisoare, Liviu Marius Călinescu la un an de închisoare, iar Romulus Mihart a primit 2 ani de închisoare, toate pedepsele fiind cu executare. În plus, instanţa i-a obligat pe inculpaţi la acoperirea prejudiciului de 1.060.955,92 lei.

Cu excepţia lui Călinescu, ceilalţi inculpaţi, dar şi procurorii au făcut apel, soluţionat pe 23 mai a.c. De Curtea de Apel Craiova. Instanţa i-a redus lui Sfîrlogea pedeapsa de la 3, la 1 an şi 11 luni cu suspendare pe un termen de încercare de 6 ani şi 11 luni, a respins apelurile celorlalţi inculpaţi şi i-a menţinut arestarea lui Horaţiu Vili Ene, menţinând şi dispoziţiile de achitare a sumelor de 149.695 lei şi 911.260,92 lei către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, parte civilă în dosar. Sentinţa poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.