Under 21, prelimiarii Euro 2013 – „Tricolorii” mici mai speră la locul secund

0
326

Naţionala României under 21 a câştigat vinerea trecută meciul din preliminariile Euro 2013, de la Bratislava contra Slovaciei, scor 2-0, prin dubla mijlocaşului de la CS Mioveni, Gabi Enache (foto), care a marcat în minutele 71 şi 79. Emil Săndoi a utilizat formula: Lazar – Creţu, Sergiu Muth,  Cioranu, Beţa – Ad. Popa, L. Filip – Enache, Răduţ (82 S. Buş), Stoian (67 Anton) – L. Dobre (89 Coşereanu). Selecţionata U21 a adunat 8 puncte şi păstrează şanse mai mult teoretice de calificare la Campionatul European din 2013, după ce a pierdut ambele meciuri împotriva liderului grupei de calificare, Franţa. În plus, jucătorii antrenaţi de Emil Săndoi au risipit puncte preţioase şi în faţa codaşei Kazahstan, cu care nu au reuşit decât două remize. Victoria de pe 1 iunie din Slovacia le dă speranţe “tricolorilor” mici la locul doi care, prin jocul rezultatelor, i-ar putea califica totuşi la turneul final. Nici locul doi nu garantează însă mare lucru. La play-off merg cele zece câştigătoare de grupe şi patru cel mai bine clasate echipe de pe locul secund. În acest moment, România este abia pe poziţia a noua în clasamentul formaţiilor de pe locul doi. “Dubla” lui Gabi Enache i-a apropiat la un singur punct de slovaci, iar un nou succes al României în meciul de astăzi ar duce naţionala U21 în spatele Franţei. Echipa lui Emil Săndoi întâlneşte astăzi, de la ora 18, la Mogoşoaia, formaţia Slovaciei.