Piţurcă se întoarce la locul „execuţiei”

0
284

După un meci cu Austria, în 2009, actualul selecţioner s-a despărţit de naţională

Victor Piţurcă

Naţionala României dispută în seara aceasta ultimul meci amical înaintea debutului în preliminariile Campionatului Mondial din 2014, programat în toamna aceasta. „Tricolorii” vor întâlni la Innsbruck reprzentativa Austriei, cea care a provocat demiterea lui Victor Piţurcă în 2009, în preliminariile Mondialului din 2010. Atunci, gazdele de azi au învins cu 2-1, după ce Cristi Tănase a deschis scorul cu un lob de la 40 de metri. Dintre cei care au evoluat atunci pentru naţionala României, alături de Tănase vor mai putea evolua azi: Lobonţ, Goian şi Raţ, în timp ce Austria îl are şi acum în lot pe autorul dublei victorioase, Erwin Hoffer. După multiplele probleme de lot întâmpinate, Piţurcă l-a pierdut zilele trecute şi pe atacantul Sportului, Costin Curelea, accidentat, care s-a întors deja în ţară. Curelea fusese convocat de urgenţă, după ce Marius Niculae a declarat forfait după finala Cupei României. „Tricolorii” au efectuat până ieri obişnuitele două antrenamente la Neustift, iar la unul dintre ele Chipciu a suferit o accidentare la genunchiul stâng, având şanse 50% de a fi recuperat pentru meciul din seara aceasta. Marcel Koller, selecţionerul Austriei, a declarat înaintea meciului amical cu România că echipa sa trebuie să rămână concentrată după victoria cu Ucraina, scor 3-2, pentru a nu păţi ca Elveţia, învinsă de „tricolori”, după ce a câştigat cu Germania. „Victoria cu Ucraina a fost importantă, esenţială chiar, dar urmează meciul cu România şi jucătorii mei trebuie să fie cu picioarele pe pământ şi concentraţi pentru că magia poate dispărea cât ai clipi. Uitaţi ce a păţit Elveţia, a bătut Germania cu 5-3 şi a pierdut imediat cu România. Asta trebuie să evităm. Ne trebuie mai mult calm în atac, mai multă posesie. Am studiat ultimele meciuri ale României, inclusiv victoria cu Elveţia. Au jucat diferit de fiecare dată. Românii nu au în acest moment o echipă formată din cele mai mari nume, dar dispun de mulţi jucători tineri, rapizi şi disciplinaţi tactic. Probabil vor avea o echipă compactă şi vor juca pe contraatac. În orice caz, mă aştept la un adversar dispus foarte defensiv în teren. Avem nevoie de răbdare în atacuri şi atunci când se va ivi momentul potrivit, să nu ratăm şansa. Nu vrem să facem experimente, vrem să câştigăm” a spus Koller. Austria a învins acum o săptămână, tot la Innsbruck, cu 3-2, una dintre gazdele Euro 2012, Ucraina, golurile gazdelor fiind reuşite de Junuzovici şi Arnautovici (2). Cei mai importanţi jucători ai Austriei sunt: fundaşul Bologniei, Garics, Alaba de la Bayern Munchen, cuplul de origine croată de la Werder, Arnautovici-Junuzovici şi vârful lui FC Porto, Janko.

Austria – România

Meci amical, Innsbruck, stadion „Tivoli”, ora 21.30 (în direct la TVR 1)

Austria:  Gratzei – Garics, Prodl, Scharner, Suttner – Ivanschitz, Baumgartlinger, Junuzovic, Alaba – Arnautovic, Janko. Selecţioner: Marcel Koller.

România: Tătăruşanu – Papp, Găman,  D. Goian, Raţ – Chiricheş, Florescu – Torje,  Grozav, Tănase – D. Niculae. Selecţioner: Victor Piţurcă.

Arbitri: Danny Makelie – Rob van de Ven, Wilco Lobbert (toţi din Olanda).