Bolnavii au bătut degeaba drumul până la spital

0
324

Chiar dacă, de obicei, prima zi a săptămânii este şi cea mai aglomerată, la Spitalul Judeţean, ieri, Policlinica a rămas închisă. A fost zi liberă în sistemul sanitar, iar cadrele medicale, la fel ca majoritatea bugetarilor, nu au lucrat. Doar, serviciile de urgenţă au asigurat asistenţa medicală pentru cazurile grave. Cu toate acestea câţiva pacienţi, care nu se aşteptau ca policlinica să fie închisă, au venit de dimineaţă pentru consultaţie. 

Ziua liberă de Rusalii a golit Policlinica Spitalului Judeţean din Craiova. Încă de dimineaţă, bolnavii, care s-au prezentat pentru consultaţie la doctor, s-au văzut nevoiţi să bată drumul înapoi fără să fi rezolvat ceva. Asta, deşi, au tot încercat uşile sperând că acestea se vor deschide într-un final. Situaţia a fost cu atât mai deranjantă pentru cei veniţi din afara oraşului care au pierdut timp şi au cheltuit bani fără să-şi rezolve problemele medicale. Nici pacienţii din Craiova nu au fost însă mai fericiţi. „Ştiam că este zi liberă, dar nu mă gândeam că şi doctorii stau acasă. Acum m-am convins pe propria piele: am venit degeaba. Suntem oameni săraci și nu ne permitem să batem în fiecare zi drumul”, a declarat Dorina Crăciunescu, din Craiova.

În aceeaşi situaţie au fost ieri şi pacienţii care au venit din alte judeţe vecine Doljului. Deşi sănătatea le joacă feste de mai mult timp, unii dintre ei au încercat abia acum să profite de ziua liberă pentru a ajunge la medic. Nu s-au gândit niciun moment că este zi nelucrătoare şi pentru cadrele medicale.

Spitalele revin de astăzi, la programul normal de lucru

Ieri, în judeţul Dolj, majoritatea unităţilor sanitare au funcţionat cu program de zile libere, rezolvarea urgenţelor medico-chirurgicale fiind asigurată prin Serviciile de Primiri Urgenţe şi Camerele de Gardă. În ceea ce priveşte municipiul Craiova, non-stop au funcţionat Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” din Craiova, Camera de Gardă a Spitalului Clinic „Boli Infecţioase” din Craiova şi Camera de Gardă a Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova. La fel Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dolj şi SMURD. În mediul rural au funcţionat centrele de permanenţă din localităţile În mediul rural au funcţionat centrele de permanenţă din localităţile Amărăştii de Jos, Bechet, Brabova, Bulzeşti-Frăţila, Ghidici, Goicea, Murgaşi, Pleniţa şi Sadova.

Începând de astăzi toate unităţile medicale îşi reiau programul normal de lucru, inclusiv cabinetele medicilor de familie.