Toni Greblă, noul prefect al Capitalei

0
877

Acesta o înlocuieşte pe Georgiana Văcaru la propunerea PSD, partid căruia i-a revenit această funcţie după redistribuirea din coaliţie a funcţiilor.

Toni Greblă a fost senator PSD în perioada 2012-2013, după care a ocupat funcţia de judecător la CCR între 2013 şi 2015 şi Secretar General al Guvernului Dăncilă între 2018 şi 2019.

„Astăzi (miercuri – n.r.) a fost aprobată prin hotărâre de guvern, eliberarea din funcţie a doamnei Văcaru Georgiana Alexandra din funcţia de prefect al Municipiului Bucureşti”, a anunţat Dan Cărbunaru.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Executivului a precizat că au fost eliberaţi din funcţie doi subprefecţi – Niţescu Nicolae din funcţia de subprefect al judeţului Brăila şi Salup Rusu Alexandru Marian din funcţia de subprefect al judeţului Suceava.

„Astăzi (miercuri – n.r.), prin hotărâre de guvern, a fost numit domnul Toni Greblă în funcţia de prefect al Municipiului Bucureşti. De asemenea, prin hotărâri de guvern, a fost numită Badiu Virginia Loredana în funcţia de Subprefect al Judeţului Brăila, iar Sinescu Florin în funcţia de subprefect al judeţului Suceava.

Iniţial, pentru funcţia de prefect al Capitalei s-a vehiculat numele lui Alexandru Hazem Kansou, scrie Mediafax.