Noaptea Muzeelor pe 14 mai, ca pe vremuri

0
391

Cea de a 18-a ediție a Nopții Muzeelor va avea loc sâmbătă,14 mai, la nivel național și propune publicului expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive, toate desfășurate în format fizic, după două ediții de pandemie.

 Anul acesta, evenimentele din Noaptea Muzeelor vor fi oferite iubitorilor de cultură, mici și mari, de peste 170 de muzee și case memoriale, galerii și grădini de artă, institute și centre culturale, rezidențe, saloane și studiouri creative, spații ale memoriei, castele, palate, cetăți, mori, teatre, universități, cinematografe, biblioteci, primării sau case ale experimentelor din toată țara.

 Noaptea Muzeelor este una dintre cele mai apreciate mărci culturale și este organizată anual de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR), fiind așteptată de public cu mare interes,în fiecare an.

 După cele două ediții online sau hibrid (fizic și online) din pandemie, evenimentele găzduite de muzee și organizații culturale vor fi deschisevizitatorilorîn a doua sâmbătă alunii mai, până noaptea târziu, în buna tradiție a Nopții Muzeelor europene, cu peste 120activări speciale, în acest moment,puse la cale în aproximativ 80 de localități din 38 de județe întoată țară, fie ele mari centre culturale,orașe, comune sau chiar sate.În București, circuitul Nopții Muzeelor include până acum recomandări pentru peste 50 de de muzee și entități culturale prietene, care s-au pregătit cu nenumărate intervenții artistice,proaspete și interactive. La această ediție, Cluj-Napoca oferă în Noaptea Muzeelor 13 spații de întâlnire cu vizitatorii, iar în Iași publicul poate alege din 6 oferte culturale înregistrate pâna la transmiterea acestei știri.

Detalii complete și actualizate despre organizarea generală și programul evenimentelor din 14 mai vor fi disponibile pe canalele Noaptea Muzeelorhttps://noapteamuzeelor.org/, precum și pe rețelele de comunicare ale instituțiilor culturale implicate.

Inițiată în urmă cu 18 ani de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată anual pe plan european, iar în România de către Rețeaua Națională de Muzeelor (RNMR).

În anul 2021, în cadrul Nopții Muzeelor, în contextul pandemiei COVID-19, 190 spații culturale din 73 localități din toată România au primit sute de mii de vizitatori, fizic sau online.