Între localităţile Doljului, mari, dar şi mărunte, Călăraşiul rămâne o comună teafără, vie, bine gospodărită, chiar orgolioasă, de când se ştie, niciodată oamenii locului –ahtiaţi ai lucrului bine făcut- neacceptând să nu fie luaţi în seamă. Ei scot, prin părţile locului, primii pe piaţă cartoful timpuriu, în spaţii protejate, dar şi în câmp deschis, apoi livrează nu după multă aşteptare mari cantităţi de pepeni galbeni şi vestitele lubeniţe stropite cu o sudoare amară, la mare concurenţă cu vecinii lor din Dăbuleni. Călăraşiul place ochiului în orice anotimp al anului şi multe istorioare dau măsura întâmplărilor de zi cu zi, din trecutul deloc tulbure. Comuna l-a avut mereu în fruntea ei pe Vergică Şovăilă, un primar destoinic care a ştiut ce trebuie să facă şi a făcut ce trebuia. Vergică Şovăilă şi consilierii comunei au făcut comuna prosperă, aşa cum arată astăzi, prin strategia administrativă adoptată. E drept, falnică a devenit comuna, prin strădania locuitorilor ei, şi munca lor fără preget, Călăraşiul fiind, cum spuneam, una din comunele mari ale Doljului. Ca orice primar şi Vergică Şovăilă are contestatarii săi, niciodată mulţi la număr, dar de luat în seamă. De la o vreme, unii mai agresivi, chiar intoleranţi. Acum, aproape un an, imediat după alegerile euro-parlamentare, la primăria din Călăraşi a descins intempestiv preşedintele Sindicatului administraţiei publice „Forţa legii”, Ringo Dămureanu, s-a spus ca receptivitate, la o acţiune a unui reprezentant local al PNL, încălcându-se prevederile statutului sindicatului respectiv. S-a scris la vremea respectivă de întreaga poveste tulbure şi consecinţele ei. A fost primul semnal serios în privinţa norilor negri, care urmau să se adune pe cerul comunei în perspectiva alegerilor locale, cărora atunci li se zărea orizontul. Vergică Şovăilă şi-a văzut de ale lui, deşi întâmplarea mocnea în memoria oamenilor. Încercându-se o răstălmăcire şi o învăluire în pâclă a faptelor, de dată recentă s-a spus că reabilitarea a patru cişmele, de pe raza comunei n-ar fi trebuit făcută. Dintr-o dată, fapta n-a mai contat, cedând locul cifrelor: 150.000 lei. Aşadar, în discuţie a fost pusă reabilitarea fântânilor Pencu, Paraschiv, Uţ şi Bleoaje, cunoscute oamenilor, ameninţată fiind însăşi calitatea apei. S-au efectuat reparaţii la tencuielile decorative, înlocuire asterială şi învelitori, vopsitorii, lucrări de sistematizare pe verticală, podeţe, scări, alei, şanţuri din dale, reparaţii şi înlocuiri din dale, gărduţ de protecţie unde a fost cazul, mese, alei, acoperişuri, montat tuburi rif-flat pentru drenaj şi tot ceea ce s-a mai prevăzut în situaţiile de lucrări, toate transparente. Să ne înţelegem: aceiaşi monografie a unei comune, scrisă de o altă mână şi gândită de o altă minte, ar putea consemna întâmplări care la vremea lor n-au înălţat comunitatea, ci au văduvit-o de un substitut uman. Dacă stâm strâmb şi judecăm drept să ducem socoteala până la capăt: ce anume este în neregulă în reabilitarea a patru fântâni pe raza unei comune falnice, cum e Călăraşiul? Povestea cam anapoda, purtată de detractorii săi, n-are altă menire decât aceea de a-i obtura actualului primar o activitate cu multe împliniri. Fântânile din Călăraşi –reabilitate cum spuneam-, sunt pentru prezent, dar şi pentru vremurile ce vor veni, pentru viitorime. Nu poartă încă numele primarului, nici una dintre ele, dar fapta se va pomeni. Fiindcă în firea oamenilor locului se regăseşte mereu şi mereu şi fapta bună, câteodată uitată. După un necaz care l-a ţinut multă vreme cu un picior în gips, de astăzi primarul Călăraşiului s-a despărţit de gipsul obligatoriu, schiţând mersul fără cârje. Tenace cum îi este firea, va strânge din dinţi, şi va păşi îndârjit, tot mai sigur pe sine. Fiindcă Vergică Şovăilă rămâne greu de învins, indiferent de calibrul adversarului, legitimându-l mereu fapta, şi nu vorba fără acoperire.
