„Zilele Calafatului”: O sărbătoare de tradiţie, pe malul Dunării

0
614

Ediţia a 27-a a „Zilelor Calafatului” prilejuieşte şi anul acesta o suită de manifestări artistice de ţinută, cu gust articulate, pe măsura exigenţelor locuitorului frumusului oraş doljean de la Dunăre. Luminos, cu artere curate, flancate de verdeaţa abundentă, în mai când rozele înfloresc. Primarul localităţii, Lucian Ciobanu, a dorit să ofere calafatenilor, pe durata a trei zile, motive de voie de bună şi distracţie elevată.

Dacă ieri după-amiază au putut fi vizionate, în aer liber, în cadrul unui spectacol de ţinută, Ansamblul „Brâuleţul” din Ghidici, Taraful „Generalii” din Tg Jiu, cu Dumitru Vasilescu, precum şi recitalul lui Nicolae Furdui Iancu şi Orchestra Crai Nou,  astăzi, programul artistic se anunţă la fel de dens. Ansamblul folcloric „Drag de Joc” din Poiana; o formaţie din Bulgaria, „Veselia”; „Taraful Gondilă”, Mare, trupa „Pinky Dance Studio” şi soliştii vocali Liviu Dică, Maria Constantin, Nicole Cherry şi Alex Velea, dar şi alte suprize, vor conferi dimensiuni aparte programului artistic.

Duminică, sunt anunţaţi Doiniţa şi Ionuţ Dolănescu, Oana Radu, Taraful „Perla Dunării”, condus de Emil Pondilă, Ansamblul folcloric „Rozele Calafatuluui”, un concert ProConsul şi alte nume de ţinută. Spectacolul va fi transmis live de Etno tv. „Zilele Calafatului” se vor încheia cu tradiţionalele focuri de artificii, duminică seara. Bineînţeles, în aceste zile de sărbătoare Calafatul va avea nu puţini vizitatori din restul judeţului. Dar şi din administraţia doljeană.