Nicolae Manolescu, reales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

0
391

Criticul literar Nicolae Manolescu a fost reales, sâmbătă, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), pentru mandatul 2018 – 2023, cu 744 voturi. Pentru funcţia de preşedinte al USR au mai candidat scriitorii Dan Lungu (336 voturi), Ştefan Mitroi (98 voturi), Simona Vasilache, (27 voturi) şi eseistul Narcis Zărnescu (7 voturi).

Potrivit procesului verbal al Comisiei de Monitorizare a alegerilor de la USR, rezultatele finale în procente sunt: Nicolae Manolescu – 60,64% din cele 1227 de voturi valabil exprimate, Dan Lungu – 27,38%, Ştefan Mitroi – 7,99%, Simona Vasilache – 3,50%, Narcis Zărnescu – 0,57%.

Nicolae Manolescu se află la cel de-al patrulea mandat de preşedinte al Uniunii Scriitorilor.

Preşedintele USR le-a mulţumit colegilor pentru încredere şi pentru opţiunea lor pentru continuitate.

“Le mulţumesc că mi-au acordat încredere încă o dată şi într-un chip masiv. Asta înseamnă continuitate. Nu persoana mea e în discuţie aici, ci programele noastre, ce am făcut până acum. Persoana mea putea să lipsească din această conjunctură, doar că, iertat să fiu, n-am prea avut pe cine să las în urmă. Cei care voiau, nu meritau, cei care meritau, nu voiau. Cam aşa au stat lucrurile”, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, Nicolae Manolescu.

El a calificat campania electorală pentru aceste alegeri drept una “murdară”, bazată pe “o suspiciune împinsă la absurd”.

“O campanie murdară. Cea mai urâtă, din câte cunosc eu. Sunt din 1963 membru al Uniunii. Am participat la toate campaniile în diferite ipostaze – ca votant, candidat… Niciodată nu s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat acum. Principiul suveran, să spun aşa, al unuia dintre contracandidaţi, nu vorbesc de toţi, a fost suspiciunea. Împinsă la absurd. Sute de ştampile pe urne, nu cumva să se umble la ele. Ca şi cum bănuiala că am putea să fim incorecţi prevala asupra tuturor celorlalte sentimente sau atitudini. Îmi aduc aminte doar atâta, că i-am spus unuia dintre candidaţi care se plângea de faptul că este istovit de această campanie – care a fost destul de lungă – deşi e mult mai tânăr ca mine, repet, i-am spus: ‘Alege-te tu preşedintele Uniunii şi ai să vezi atunci istovire”, a mai spus criticul.

La rândul său, Dan Lungu a mărturisit că nu se simte un înfrânt, susţinând că noua conducere a USR va trebui să ţină cont de unele puncte din programul său de candidatură.

“În viaţă, uneori câştigi, alteori înveţi, dar, niciodată nu eşti înfrânt. Faptul că am luat peste 300 de voturi arată că există o dorinţă mare de schimbare în Uniunea Scriitorilor şi cred că conducerea care va fi trebuie să ţină cont de această dorinţă şi poate şi de unele puncte din programul meu de candidatură. Pentru că e cert că împreună cu ceilalţi contracandidaţi facem împreună o masă critică şi asta înseamnă o dorinţă reală de care, realmente, trebuie să se ţină cont pe viitor. Am câştigat la Chişinău, am fost foarte aproape şi la Bacău, avem egalitate la ‘Traduceri’ – vorbesc de domnul Manolescu – ceea ce arată că, într-un anumit fel, a fost o luptă foarte strânsă”, a declarat Lungu, pentru AGERPRES.

În cadrul şedinţei Consiliului USR, scriitorii Varujan Vosganian şi Gabriel Chifu au fost realeşi, la propunerea preşedintelui Uniunii, prim-vicepreşedintele Uniunii, respectiv vicepreşedintele USR.

Totodată, Consiliul a ales şi membrii comisiei de monitorizare, suspendare şi excludere, a celei sociale, a comisiei de onoare şi demnităţi, a comisiilor minorităţilor, de relaţii externe, ca şi a comisiei de cenzori.

Termenul de depunere a candidaturilor, împreună cu proiectul de conducere, a fost 9 martie, alegerile având loc în toate filialele USR, în cadrul Adunărilor Generale ale acestora, până pe 29 aprilie.

Pe 12 martie 2013, Statutul USR a fost modificat astfel încât i-a permis lui Nicolae Manolescu, aflat atunci la al doilea mandat de preşedinte USR, să candideze pentru un al treilea.

Uniunea Scriitorilor din România este, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul oficial, succesoarea Societăţii Scriitorilor Români (SSR). SSR a fost creată în anul 1909 şi a funcţionat sub această denumire până în martie 1949. USR a apărut în 1949 prin fuziunea între SSR şi Societatea Autorilor Dramatici, preşedinte de onoare fiind ales Mihail Sadoveanu, iar preşedinte activ – Zaharia Stancu.

În prezent, USR are 2.600 de membri, care activează în 20 filiale organizate în România şi în filiala Chişinău din Republica Moldova. (Sursa: Agerpres)