Investiţii în cultură, educaţie, infrastructură şi mediu / Ion Prioteasa şi-a prezentat raportul de activitate pe 2014

0
321

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi-a prezentat săptămâna trecută, în cadrul şedinţei ordinare, raportul de activitate pe 2014. Principalele obiective urmărite pe plan investiţional au vizat modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii sanitare gestionate de Consiliul Judeţean Dolj, continuarea implementării strategiei destinate asistenţei sociale şi protecţiei copilului, susţinerea învăţământului şi stimularea performanţei în educaţie, dezvoltarea infrastructurii de afaceri şi de transport, îmbunătăţirea dotărilor şi infrastructurii pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, crearea cadrului necesar în vederea asigurării protecţiei mediului, punerea în valoare a patrimoniului  cultural, dar şi accesarea şi implementarea proiectelor cu finanţare comunitară.

Şeful administraţiei doljene a spus cu această ocazie că în 2014 au fost contractate proiecte cu finanţare europeană în valoare totală de peste 400 de milioane de lei (92 milioane euro), cărora li se adaugă cele aflate în derulare, cu o valoare cumulată de peste 140 de milioane de lei (33 de milioane de euro). „Pe parcursul anului 2014, au fost emise 465 de dispoziţii ale preşedintelui CJ Dolj, prin care s-a urmărit implementarea programului judeţean de guvernare şi s-a asigurat derularea planului de investiţii aşa cum a fost adoptat de plenul Consiliului Judeţean”, a  subliniat Ion Prioteasa.

Sănătatea, prioritatea zero

Administraţia judeţeană şi-a stabilit din start ca prioritate zero, sectorul sanitar. Astfel, în luna august 2014, în urma finalizării procedurii de atribuire a contractului de execuţie, au fost iniţiate lucrările din cadrul proiectului „Extindere Spital Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova – Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară”, cu o valoare totală estimată iniţial la 24.270.991 lei, finanţare asigurată integral din bugetul CJ Dolj. Tot anul trecut a demarat şi proiectul „Modernizarea şi extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova”, cu o valoare totală estimată iniţial peste 7 milioane de euro, cu TVA. „Au fost de asemenea, iniţiate procedurile de atribuire pentru execuţia lucrărilor de modernizare a staţiei electrice a SCJU Craiova, pentru serviciile de proiectare în vederea consolidării şi reabilitării clădirii principale a Spitalului Clinic de Urgenţă Craiova, precum şi pentru serviciile de proiectare aferente lucrărilor de reparaţii capitale şi extindere la Clinica de Oncologie şi Clinica de Dermatologie din cadrul SCJU Craiova, investiţii cu o valoare totală estimată la 2.923.941 lei. Anul 2014 a marcat şi dare în folosinţă a punctului de operare aeromedicală SMURD amenajat în incinta Aeroportului Craiova, printr-un proiect în valoare totală de 1.081.077 lei, inclusiv TVA”,a subliniat Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.

Lucrări de întreţinere şi modernizare la  46 de drumuri judeţene

Administraţia judeţeană a pus la punct şi o serie de lucrări de anvergură din domeniul infrastructurii, la acest capitol fiind amintit proiectul „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de mişcare a Aeroportului Craiova”, cu o valoare totală de 107.918.134 lei finanţat în cadrul POS Transporturi 2007-2013, investiţia vizând reabilitarea pistei de aterizare-decolare a Aeroportului Craiova, lărgirea căii de rulare, extinderea platformei de îmbarcare-debarcare, modernizarea instalaţiei de balizaj, construirea unui post de transformare, precum şi realizarea unui nou sistem de canalizare. Ion Prioteasa a mai spus că în 2014 a fost dat în folosinţă noul turn de control al Aeroportului Craiova, construit printr-o investiţie de aproximativ 3 milioane lei, finanţată din bugetul Consiliului Judeţean Dolj, şi echipat ulterior de Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian. Anul trecut au fost realizate lucrări de întreţinere şi modernizare la cele 46 de drumuri judeţene aflate în proprietatea Consiliului Judeţean Dolj, în valoare totală de 24,8 milioane de lei, din care suma de 2.875.000 lei reprezintă alocare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Tezaur monetar constând în 1473 de monede de argint

S-a  investit foarte mult şi în cultură, finalizându-se proiectul „Consolidare, restaurare Palatul Jean Mihail – Muzeul de Artă Craiova”, finanţat în cadrul POR 2007-2013. Investiţie de peste 26,8 milioane de lei. La Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, tot în 2014 au fost materializate investiţii în valoare totală de 417.945 lei, fonduri care au asigurat dotările cu echipamente de specialitate, executarea lucrărilor de reparaţii şi modernizarea corpului de clădire în care funcţionează depozitul de carte, precum şi a clădirii centrale a bibliotecii. Anul trecut, Muzeul Olteniei s-a îmbogăţit cu un important tezaur monetar, constând în 1473 de monede de argint, datând din secolul al XVI-lea, cu o valoare estimată la aproximativ 190.000 de lei, descoperit pe raza localităţii doljene Bulzeşti, pentru preluarea căruia a fost plătită, în condiţiile legii, suma de 75.714 lei. Administraţia judeţeană a semnat contractele de finanţare pentru două investiţii majore în domeniul turismului şi agrementului. Este vorba de proiectul privind „Centrul Internaţional Constantin Brâncuşi – Centrul Turistic Interactiv” şi de proiectul „Centrul Turistic pentru Agrement şi Sport”.

„Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj”

În luna noiembrie 2014 a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul european cu cea mai mare valoare implementată de Consiliul Judeţean Dolj, „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj”, derulat în cadrul POS Mediu, suma totală fiind de peste 53 milioane de euro, cu TVA. „Investiţiile de proiect vizează toate cele 111 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ (104 comune, 4 oraşe şi 3 municipii), obiectivele principale fiind reprezentate de colectarea deşeurilor, transportul şi transferul acestora la depozitul zonal, sortarea şi reciclarea lor”, a mai şeful administraţiei doljene. Tot în anul 2014 a fost încheiat contractul pentru serviciile de elaborare a Planului de management integrat al ariilor naturale protejate Coridorul Jiului, Confluenţa Jiu-Dunăre, Bistreţ, Locul fosilifer Drănic şi Pădurea Zăval, aflate în administrarea CJ Dolj. Şi în domeniul protecţiei sociale, siguranţei şi gestionării situaţiilor de urgenţă s-au făcut investiţii în 2014, dar şi în domeniul educaţiei şi al mediului de afaceri. S-a urmărit întărirea capacităţii administrative dar şi o reprezentare instituţională cu autorităţile externe, primindu-se mai multe vizite oficiale care au semnat în cartea de onoare a CJ Dolj.

 ***

Împrumut pentru decontarea proiectelor

În şedinţa ordinară a CJ Dolj a fost votată de către majoritatea consilierilor judeţeni, hotărârea prin care administraţia judeţeană propune pentru asigurarea decontărilor aferente unor proiecte contractarea unui împrumut în valoare de maximum 48.157 mii lei. „Proiectele cu finanţare externă nerambursabilă pentru care se propune contractarea împrumutului şi sumele aferente cofinanţării şi a cheltuielilor neeligibile aferente acestora sunt următoarele : Centru de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei în caz de dezastre în zona transfrontalieră; Sistem informatic integrat privind gospodăriile şi exploataţiile agricole; Implementarea unui sistem integrat de e-administrare la nivelul CJ Dolj; Centrul Transfrontalier de Informaţii şi Comunicaţii Dolj-Vratsa; Sistemul informatic geografic; Centrul turistic; Sistem de management integrat al deşeurilor şi Centrul Internaţional Brâncuşi”,a explicat Cristinel Iovan, vicepreşedintele CJ Dolj.