Un bărbat de 36 de ani şi-a pierdut viaţa, ieri, în jurul prânzului, pe şantierul deschis în Craiova, pe bulevardul „Decebal”, pentru construirea unui Institut de cercetare din campusul Facultăţii de Electrotehnică. Din primele verificări se pare că acesta încerca să mute un cofrag, pentru turnarea betonului, iar la un moment dat un panou ce cântăreşte în jur de 200 de kilograme s-a prăbuşit peste el. Reprezentanţii ITM Dolj şi poliţiştii au deschis o anchetă.
O ambulanţă a fost solicitată ieri, în jurul orei 11.00, prin apelul de urgenţă 112, la şantierul de pe bulevardul „Decebal” din Craiova, apelantul anunţând că avusese loc un accident în urma căruia un muncitor a fost rănit. Echipajul medical ajuns la faţa locului a încercat să-i acorde îngrijiri bărbatului rănit, însă acesta a intrat în stop cardio-respirator ireversibil, din cauza rănilor foarte grave suferite. Au fost anunţaţi poliţiştii şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dolj, care au ajuns la faţa locului, pentru cercetări.
În urma primelor verificări s-a stabilit că Laurenţiu Belu, de 36 de ani, din Craiova, angajat ca dulgher la SC MARC CONSTRUCT SRL, firmă subcontractoare a D&T Industrial Equipment, ce se ocupă de construcţia viitorului Institut de Cercetări pentru Ştiinţe Aplicate din campusul Facultăţii de Electrotehnică din Craiova, a încercat să desfacă un panou metalic care are în jur de 200 de kilograme şi aproape 3 metri înălţime, de la un cofrag, însă, din cauza unei manevre greşite, a fost prins şi strivit între panou şi o conductă de apă, alegându-se cu multiple traumatisme în zona toracică şi abdominală. Bărbatul se apucase singur de această operaţiune, deşi cofragul trebuia susţinut de o macara în momentul demontării, colegii găsindu-l cu telefonul mobil în mână. Însă n-a mai apucat să sune după ajutor …
“Bărbatul era şeful formaţiei de dulgheri de pe şantier şi conducea toate lucrările de dulgherie. Din primele date pe care le avem, se pare că s-a apucat să demonteze un panou de cofrag, care are o greutate destul de mare şi a fost strivit între un panou şi o conductă de apă care alimenta bazinul pentru situaţii de urgenţă. Trebuie să lămurim mai multe aspecte, pentru că se pare că acesta nu a respectat normele de securitate a muncii, mai precis s-a dus într-o zonă în care n-ar fi trebuit să ajungă şi s-a apucat singur de o lucrare ce trebuia făcută în echipă. Ancheta este abia la început, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor, cauzelor şi normelor de securitate a muncii încălcate, persoanele răspunzătoare, dar şi pentru implementarea unor măsuri de prevenire a altor incidente de acest fel”, ne-a declarat Silviu Poenaru, şeful Serviciului Control, Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul ITM Dolj.